Mai întâi viața!

Virusul cel buclucaș a dat serios peste cap bunul mers al societății, economiei și sufletelor noastre. Măsurile luate pentru a ne feri de virusul cel rău tulbură fragilul mecanism în care mișunam cu toții pentru a răspunde nevoilor, poftelor și ambițiilor noastre. Și, mai presus de toate, tulbură fragilul echilibru în care se afla forul nostru interior, deja torturat de temeri, incertitudini, nelămuriri și nebuloase existențiale.

Barometrul sufletelor noastre (mediile sociale) a trecut de la „schimbător” la „furtună iminentă”.  Confruntați cu un inamic invizibil și necruțător, tot mai mulți sunt cei care se întreabă care este rostul nostru în această lume, care este rostul sau finalitatea zbaterii noastre și, în ultimă instanță: care este însuși rostul vieții noastre?

Viața este singurul lucru care ni se dă fără voia noastră și este în același timp singurul la care nu am renunța pentru nimic în lume! Paradoxal, nu-i așa, să ajungem să prețuim atât de mult ceva pentru care am făcut atât de puțin… Tocmai din acest paradox se nasc nesfârșite și tot mai multe cugetări nedumerite, rezumate  în întrebări simple: pentru ce suntem vii, pentru ce avem o viață și ce trebuie să facem cu ea?

Desigur, răspunsurile sunt de multe ori precum o bântuire prin hățișuri întunecate. Întunecimea este născută din nepriceperea acestor suflete frământate de a vedea cu limpezime problematica complicată a vieții. Când vorbim despre sensul și scopul vieții, folosim termenii de-a valma, rezultatul fiind doar o confuzie care favorizează sectarismul intelectual și spiritual. Situația este mult mai simplă atunci când avem în vedere obiectele. Să luăm de pildă o hartă. Și întreb: care este sensul unei hărți? Zdrobitoarea majoritate a oamenilor capabili să înțeleagă întrebarea răspunde: să ne putem orienta pe teren (confirmând astfel cea mai funestă însușire a spiritului uman –  oportunismul   contractualist și materialist). Răspuns pertinent dar… fals! Sensul unei hărți este strict descriptiv: sensul ei este să ne prezinte o reprezentare grafică a unei porțiuni de teren, a unei țări, a planetei chiar. De-abia după aceea putem defini scopul în care vom folosi acea hartă, care este mult mai vast decât simpla orientare în teren.

La fel și cu viața noastră. Viața noastră are un sens, extrem de clar și de simplu: viața trebuie trăită! Așa cum fiecare particulă a viului are drept lege supremă protejarea propriei existențe, și omul ar trebui să înțeleagă că viața în sine nu are niciun sens ezoteric, spiritual sau abscons: pur și simplu, viața trebuie trăită. Desigur, în spiritul sofisticării care și-a pus amprenta pe evoluția culturală umană, sensul vieții a devenit un fel de Shangri-La al spiritualității, ascuns după nesfârșite meandre luminoase sau întunecate. Viața este (sau ar trebui – ce trist! – să fie…) valoarea supremă a acestui Univers și nimic nu ar trebui să justifice sau să îngăduie nimicirea unei vieți, minune de vârf a unui Univers plin de multe alte minuni. Și, printr-un raționament similar, ne plecăm în fața eroilor, ca apreciere pentru faptul că ei au jertfit ceea ce aveau mai preț: propria viață.

Probabil veți întreba: cum rămâne atunci cu scopul vieții? Viața are un scop? Răspunsul este iarăși simplu: scopul vieții este cel pe care noi îl alegem, noi îl hotărâm și noi îl urmăm. Dar aici intrăm pe tărâmul unei infinite complicații, care devine pe zi ce trece tot mai mare, precum un uragan care câștigă în putere. În primul rând, fiindcă mai mereu în decursul istoriei, și parcă în forme și mai perverse azi, scopul vieții unui individ a fost hotărât nu de el însuși, ci de cei din jurul său, fie ei familie, școală, stat, sau acei perfizi „influenceri” pe care netul îi vântură pe toate frecvențele.

Mă gândesc la cazul meu: aș fi dorit să devin filosof sau medic. Dar consiliul de familie a hotărât că cea mai potrivită „carieră” pentru mine este cea de economist de comerț exterior, aducătoare de prosperitate și deplasări prin străinătate. Numai bine că la terminarea facultății o directivă absurdă de partid ne-a trimis pe toți „la șaibă”, în întreprinderi de tot felul, risipite prin întreaga țară. Concluzia? Familia și partidul au hotărât pentru mine și mi-au definit un scop al vieții care nu era nicidecum cel pe care eu însumi l-aș fi atribuit vieții mele.

Din uriașa diferență dintre scopurile, în general înalte și nobile, pe care am dori să le atribuim vieții noastre, și ceea ce este efectiv posibil la intersecția multelor influențe care se exercită asupra vieții noastre, se nasc marile tragedii personale. Dacă am avea nevoie de locuri de îngropăciune pentru toate aripile frânte, nu ne-ar mai ajunge suprafața acestei planete, și așa sufocată de prezența noastră copleșitoare.

Discuția despre scopurile existenței este de reluat în vremuri mai puțin tulburi. Acum, trebuie să ne întoarcem la însăși rădăcina vieții, la sensul ei, ceea ce înseamnă că trebuie să o protejăm, pentru a o putea trăi. Să recunoaștem că ceea ce ne aduce „suferință” este renunțarea la cohorta de activități prostești, pe care le considerăm scopuri ale vieții noastre, și care nu sunt decât jalnice umpluturi ale sarmalelor timpului.

Viața are prioritate! Protejați-vă! Stați acasă!

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.