MAGISTRALA 300. Cum arată lucrările pe lotul de 46,7 km de pe linia CF Cluj – Oradea, la un an de la deschiderea șantierului. VIDEO

Autor  admin   în       4 luni în urmã  

Cea mai recentă filmare cu drona ne dezvăluie stadiul lucrărilor între Aleșd (gara Aleșd) și Episcopia Bihor (graniță HU) de pe Magistrala M300. Este vorba de lotul 4 al proiectului de electrificare și modernizare dintre Cluj-Napoca și Oradea, al doilea cel mai întârziat dintre acestea. Filmarea a fost făcută în 8 martie de unul dintre membrii Asociației Pro Infrastructură. 

Stadiul fizic al lucrărilor în ianuarie 2025 (cifre oficiale preluate de la CFR)

LOTUL 1: Cluj-Napoca – Aghireșu (30,41 kilometri): 23%;

LOTUL 2: Aghireșu – Poieni (36,530 kilometri): 32%;

LOTUL 3: Poieni – Aleșd (52,74 kilometri): 4,5%;

LOTUL 4: Aleșd – Oradea – Episcopia Bihor (46,74 kilometri): 10%.

De subliniat că de la Episcopia Bihor până în graniță cu Ungaria este o linie simplă.

166,5

kilometri reprezintă lungimea căii ferate dintre Cluj-Napoca și Oradea

VIDEO: Asociația Pro Infrastructură

Hartă interactivă: AICI

Contractul pentru sectorul de 46,744 km în valoare de 2,41 miliarde lei fără TVA a fost semnat în 07.12.2022, prevede 6 luni de proiectare și alte 36 pentru execuția lucrărilor și a primit ordin de începere în 23.01.2023, cu autorizație de construire emisă în mai 2024. Conform datelor publicate de CFR în februarie 2025, stadiul fizic a ajuns la 10%. Deși este un progres față de această raportare oficială, încadrarea în termenul PNRR actual (2026) este extrem de greu de îndeplinit.

Lungimea lotului Aleșd – Episcopia Bihor: 46,744 km;

Constructor: Asocierea WeBuild-Pizzarotti-Salcef.

Jalonul PNRR cere ca lucrările să fie gata pe toate cele 4 loturi în august 2026 ca să și fie decontate de Bruxelles.

Te-ar putea interesa și acest articol:

Asociația Pro Infrastructură, despre lucrările la magistrala de cale ferată Cluj-Oradea: „România va pierde bani europeni (și) de pe acest coridor feroviar. Întrebarea este câți”

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.