Lustrația intelectuală și morală

Într-o dimineață proaspătă de vară, de-abia smuls din brațele lui Morfeu, urmăream pe ecranul textil al perdelelor de la dormitor creșterea înceată, dar inexorabilă, a razelor de lumină. Eram treaz, dar parcă și visam, fiindcă pe ecranul închipuit defilau imagini legate de întâmplările care mă nedumeriseră sau mă șocaseră în ultimele zile.

Donald Trump își reafirmă fără preget încrederea în tăria mușchilor americani și intensifică un război comercial cu China, război care aduce mai multă pierdere decât câștig contribuabililor americani. Militarizează granița de sud, aducând suferință amărâților care tânjesc după iluzoria prosperitate americană. A fost un om de afaceri îndoielnic și este un conducător cu prestații de circ (ei, da, la asta se pricepe!). Și nimeni, niciodată, nu a avut ocazia de a cerceta nivelul său intelectul și rectitudinea sa morală…

După strălucitul său model, și în Regatul Unit s-a cocoțat la butoane un troglodit, un bufon ceva mai rasat decât vărul de peste ocean. Este de-a dreptul frustrant să vezi că personaje cu un nivel intelectual cel puțin îndoielnic și cu un lung șirag de pași prin străchini la activ, inclusiv acuzații de corupție,  pot să acceadă cu asemenea ușurință la demnități publice. În orbirea ei seculară, societatea democratică a creat nenumărate proceduri de verificare, validare și control pentru toate funcțiile și ocupațiile, de la judecător și cosmonaut până la taximetrist și deratizator, dar a uitat cu desăvârșire să introducă criterii și proceduri care să vizeze cele mai importante persoane din lume: cele care ne conduc destinele. Politicienii.

Dacă astfel de criterii (de nivel minim de competență intelectuală și lingvistică și de structură morală sănătoasă) ar fi funcționat în România nu am fi ajuns în jenanta situație ca o persoană cu grave lacune intelectuale și lingvistice să ajungă prim-ministru numai pe criterii de supușenie și slugărnicie. Despre moralitate nu avem ce comenta aici, fiindcă ea a pupat ghiulul stăpânului ei doar între patru pereți, care nu aveau urechi și ochi.

Un infam prodecan al unei facultăți de teologie (nu-i scriu numele, în veci fie uitat!) vehiculează pe sticlă idei dintre cele care probabil au ucis oameni în timpul Inchiziției: dacă o femeie rămâne gravidă în urma unui viol, este probabil fiindcă i-a plăcut; sexul cu prezervativ este masturbare… Minimalizând cu cinism criminal impactul și urmările psihice ale unui viol, el culpabilizează victima pentru faptul că nu s-a prezentat în cel mai scurt termen organelor competente. Te și întrebi: ce urmează? De la atât cinism, nu mai este decât un pas până la condamnarea victimei, arderea ei cu acid și uciderea cu pietre!

Pentru afirmațiile sale halucinante, sinistrul prelat ar trebui lustrat așa cum se cuvine: fără funcții de vreun fel în învățământ și fără apariții în spațiul public pentru o perioadă, în care să i se dea oarecare posibilitate de reabilitare. Dar cine s-o facă? Suntem cu toții îngrețoșați de afirmațiile sale, dar nu există niciun instrument legal care să acționeze asupra sa. După cum era de așteptat, s-a ajuns la un fel de demisie „de onoare”, urmată curând de o întoarcere în pită pe ușa din dos. Fiindcă decidenții de deasupra lui nu sunt cu nimic mai breji, poate doar mai prudenți și mai perfizi…

CCR (Curtea Constituțională din România) a dovedit că ciugulește cu folos din palma PPR (Partidul Penalilor din România), infirmând inițiativa președintelui, consfințită de votul popular, de a interzice amnistierea și grațierea pentru fapte de corupție. Avem aici cel mai bun exemplu despre modul în care ticăloșii și tâlharii intră sub incidența lustrației morale: după ce au petrecut doi ani și mai bine încercând să siluiască în folosul propriu legile țării, ei se află acum în defensivă disperată în fața presiunilor de normalizare a criteriilor de funcționare a clasei politice. Să nu uităm că, spre imensa noastră rușine, după ce alte țări au rezolvat de zeci de ani problema lustrației politice, la noi legea lustrației adastă în parlament din anul 2006 (sic!), deschizându-i calea spre demnități și furtișag unei pletore de indivizi pe care intelectul și moralitatea ar trebui să-i țină departe de orice însărcinări în slujba națiunii.

Ultima estimare, tristă prin urmările ei, spune că aproximativ 9,7 milioane români se află în prezent peste hotare. Vor ei să revină acasă? Categoric nu, fiindcă infrastructura dezastruoasă a țării, proasta calitate a clasei politice și corupția sunt cele trei motive care-i determină să adaste pe alte meleaguri. Și suntem pe cale de-a înțelege că lustrația intelectuală și morală devine prima dintre prioritățile României. Cu alte cuvinte: dacă rezolvăm problemele legate de calitatea (intelectuală și morală) a clasei politice, precum și problemele legate de corupție, infrastructura se va îmbunătăți ca de la sine, fiindcă dezvoltarea ei va fi făcută de oameni competenți, nu de trepăduși de partid, și va fi finanțată din bani adevărați, nesifonați de barosani de partid.

Vă rog, scutiți-mă de întrebarea: unde vom găsi oamenii competenți și cinstiți? De fapt, ei mișună peste tot, dar în gura lor s-a înfipt pumnul zdravăn al șefilor numiți pe criterii politice, cu afilieri politice și cu slugărnicii politice. Nu specialiștii cu bun simț trebuie lustrați, ci șefii lor cu obraz mai gros decât ceafa, cu diplome care nu valorează nici cât cea mai neînsemnată hârtie din portofelul lor hipertrofiat și cu sufletul mai gol decât gențile diplomat în care își cară mâncarea cumpărată pe bani de nimic de la bufetul parlamentului.

Din păcate, sărmana noastră societate, bolnavă de toate bolile copilăriei, nu are niciun fel de mijloace de a interveni în asanarea situației din clasa politică. Agenția Națională de Integritate este mai degrabă Agenția Națională a Spălării de Păcate. În rest, nimeni nu dă socoteală pentru abuz, corupție și trafic de influență. Insectele flămânde din politică erodează miezul sistemului juridic românesc cu osârdia cu care termitele ronțăie miezul dulce al bambusului. Singura speranță de a pune lucrurile pe calea cea dreaptă, de a opri asaltul termitelor, este o largă lustrație, nu numai politică, dar și intelectuală și morală, a clasei politice.

Soarele a luminat țesătura groasă a perdelei și toate imaginile au dispărut ca prin magie. Începe o nouă zi. Totul e neschimbat.

(N.R. Acest articol a fost scris înainte de tragedia din Caracal. Nu are, deci, nicio referire directă la respectivul caz – în schimb, este cu atât mai adevărat pentru tot restul…)

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.