Libertatea din spatele carențelor de educație

Ne punem cu toții întrebarea: cum se face că această pandemie, care nu decimează comunitatea umană de pe planetă, nu modifică fundamental funcționarea societății noastre, nu aduce restricții sau constrângeri dintre cele care frâng destine și zdrobesc indivizi… cum se face, deci, că suntem atât de afectați, atât de loviți, de perturbați și de isterizați?

Răspunsul este ascuns undeva, în zona nebuloasă unde se intersectează confortul esențial al securității cu chemarea de sirenă a libertății. Securitatea este adânc înscrisă în carta motivațională a oricărei ființe vii. Căile de asigurare a securității sunt de o diversitate uluitoare, începând cu invizibilele virusuri care-și perpetuează existența invadând organisme și folosindu-le drept incubatoare, până la falnicul om care-și asigură securitatea omorând tot  ce-i stă în cale, inclusiv semeni de-ai săi. Că vorbim despre vizuină, cuib, recif, vilă cu gard electrificat – este vorba despre unul și același lucru: securitatea ființei vii.

Libertatea este reflexul târziu a două specializări pe care le avem în comun tot cu regnul animal: curiozitatea și independența. (Dacă vă închipuiți cumva că natura noastră profundă este diferită de a celorlalte viețuitoare, vă înșelați!). De la ursulețul care se cațără prin copaci până la omulețul care distruge jucării „pentru a vedea ce-i înăuntru”, curiozitatea este cea care ne pregătește pentru viața activă, oferindu-ne tuturor informații esențiale și indispensabile despre realitatea de dincolo de noi. Independența se manifestă și ea la vârste tinere („eu!eu!”), și asigură ulterior răspândirea și sănătatea genetică a unei specii. La om, independența a luat forme radicale: camere individuale, televizoare și computere individuale, locuințe individuale, stiluri de viață individuale, destine individuale (cu care încercăm, desigur, să ne și mândrim…).

În lumea modernă, îndestulată și eliberată, particula umană a uitat de problema securității. Profuziunea de reguli, legi, organisme și instituții care se ocupă cu păstrarea în securitate a gingașului votant și contribuabil îl transformă într-o ectoplasmă abulică ce se preocupă cu precădere de modul în care datele sale personale și chipul său vor fi citite și folosite de către „sistem”. Securitatea existenței individuale este atât de ridicată, încât putem cu totul uita de ea pentru a ne dedica celebrării independenței noastre individuale – deci, a „libertății” noastre. Pe care am ajuns să o considerăm ca fiind ceva „înnăscut” stirpei noastre – teorie complet neadevărată. Din acest dezechilibru se nasc noi pericole pentru societatea umană, pentru fiecare dintre noi, mai ales în aceste zile când securitatea ființei noastre este atât de morbid  asaltată de un inamic inflexibil.

După cum afirma un înalt oficial al OMS, statele – spre rușinea mai ales a celor bogate – au tratat sistemele de sănătate „ca pe niște linii aeriene low-cost”. Adică, s-au concentrat pe asigurarea unui minim de servicii, strict utilitare („avem spitale, ce vă mai trebuie?”), fără să dea importanța cuvenită prevenției și securității sanitare generale, și ignorând cu desăvârșire educația sanitară elementară, din care trebuie să facă parte, în mod obligatoriu, acceptarea și utilizarea pe scară largă a progreselor uluitoare făcute de știință, de știința medicală în special. De aici,  două rele majore s-au petrecut.

Mai întâi, oamenii nu mai știu să moară, fiindcă moartea a ajuns să nu mai fie o problema presantă de securitate. Tocmai progresele medicinei moderne au scos moartea din orizontul vieții lor: copii născuți prematur au o șansă la viață, speranța medie de viață mai că s-a dublat, procedurile medicale rezolvă situații la care, până de curând, nici fierturile, nici vrăjitoriile, nici rugăciunile nu ajutau. În ziua de azi, mai ales în țările „dezvoltate”, se produc adevărate minuni de către știința medicală, care oferă speranță și rezolvări în situații care, nu demult, însemnau moarte garantată. Cetățenii s-au obișnuit repede cu aceste minuni, li se par de la sine înțelese, în general nu au apreciere pentru calitatea și profesionalismul actului medical și – fără să înțeleagă o iotă din ceea ce se petrece – critică, asemeni unor mori stricate, culpabilizând și demonizând știința medicală și pe slujitorii ei. Confirmând ceea ce știam de multă vreme: dacă nu înțelegem nimic din ceea ce se întâmplă, securitatea noastră ne îndeamnă să bagatelizăm, să umilim și să desființăm ceea ce ne pune într-o astfel de poziție, incomodă și debilitantă, câteodată rușinoasă chiar. De exemplu, proștii se înspăimântă: „cu vaccinul introducem material genetic străin în organism, cu posibile rezultate dăunătoare”. Dar invadarea organismului nostru de miliarde de virusuri active nu este același lucru, doar la scară cvasi-infinit mai mare?

În al doilea rând, oamenii nu mai știu să înțeleagă. În numele libertății lor preaiubite, ei nu mai știu să asculte, să respecte, să fie concilianți și acceptanți, supuși chiar la nevoie. Niciun fel de autoritate –profesională, politică sau civilă – nu este în ochii lor suficient de necesară, de importantă și de puternică pentru a fi cu adevărat luată în serios. Ei știu un singur lucru: trebuie să fie liberi, să trăiască precum caii sălbatici pe câmpie și să poată „face urât” când cineva se atinge de ceea ce ei își închipuie că e „libertatea lor”. Ei, care trebuie să accepte pe viață slujbe nesatisfăcătoare și traumatizante, care sunt în ghearele băncilor pentru 25-30 sau mai mulți ani, care plătesc toată viața, de se spetesc, rate și leasing-uri, se visează liberi, dar o exprimă în momente nepotrivite și cu mijloace încă și mai nepotrivite. De exemplu, fac adevărate tururi de forță în apărarea refuzului de a se vaccina, ca o ultimă redută a strămoșescului principiu: „fac cum vrea mușchii mei!”.  La care adaugă teorii aiuritoare despre micro-cipuri, controlul populației, utilizarea de celule fetale, modificare de ADN…

Într-un cuvânt, am câștigat foarte mult la nivelul confortului (deci, al securității), dar nu vrem să înțelegem că restricțiile și limitările actuale au drept țel atât securitatea individului, cât mai ales securitatea comunităților noastre. Și, lucru mult mai grav, nu vrem să acceptăm că o asemenea sarcină majoră în domeniul securității înseamnă negreșit o limitare a prea-iubitelor noastre libertăți.

Din această confruntare se pot naște tragedii. Și situația va rămâne tragică atâtă vreme nimeni nu a înțeles că rostul educației nu este de a ne împuia capul cu tot felul de bazaconii complicate, ci de a ne oferi securitate și  libertate prin dezvoltarea și cizelarea capacității de a înțelege.