Lăsați-mă să cânt

De ani buni, România se face de băcănie în marea paradă a muzicii europene, Eurovision. Marea selecție națională seamănă cu alerta albinelor atunci când în stup pătrunde vreun ghinionist de șoarece: toată lumea se agită, mulți bâzâie, unii înțeapă. Dar rezultatele sunt, an de an, tot mai dezamăgitoare.

Toată această scriere îmi este inspirată de afirmația unui drag colaborator, care conduce un colectiv de proiectanți în domeniul instalațiilor: „Calitatea tinerilor care ies din facultăți este din ce în ce mai scăzută. În urmă cu zece ani, puteam alege zece buni din douăzeci de candidați. Azi, de-abia poți alege unul din cincizeci.” Și, raportat la muzica românească contemporană, am un pregnant sentiment că proporțiile în defavoarea calității evoluează la fel ca în domeniul proiectării digitale. Rezultatul este că muzica ușoară românească alunecă încet-încet în jos, precum melcul pe o suprafață verticală unsuroasă, către platitudine și anonimatul incumbat.

Lucrul acesta s-a văzut și în recenta selecție națională pentru participarea la Eurovision 2019. Pentru a nu exista suspiciuni legate de sfori, pile și favoritisme, au fost aduși jurați „de afară”, care au dat-o câștigătoare pe o fătucă oarecare, cu un cântec oarecare, care are nevoie de efecte pirotehnice pentru a atrage un pic atenția auditoriului. Asta în timp pe aceeași scenă au urcat artiști mult mai dotați, mult mai relevanți. Două exemple sar în ochi: Laura Bretan, voce de aur, soprană de mare calitate, pentru care s-a creat o piesă specială, menită să-i pună în valoare vocea de excepție și imensa dulceață a făpturii. Cealaltă este Bella Santiago, cu o voce uluitoare și o prezență de scenă care taie respirația. 

Oricare dintre acestea două îți lasă amintiri de neșters, una prin îngerul care cântă prin glasul său, cealaltă prin văpaia mistuitoare care arde în prezența sa. Muzica onorabilei câștigătoare a selecției Eurovision2019 se pretează unei audiții anonime, la radioul din mașină, când te întorci duminică după-amiază de la iarbă verde, cu stomacul gata să crape de friptane, mici și berici.

Ce păcate să fi avut cele două artiste, atât de diferite, dar apropiate prin imensul lor talent, să fie surclasate de o cântăreață mediocră și de o piesă (aproape) plicticoasă? O primă explicație ar fi complotul menit să îndepărteze din competiție două puternice competitoare care, vezi-doamne, nu sunt destul de „românești” (Laura Bretan trăiește cu familia în SUA, iar Bella Santiago este filipineză transplantată în România). O a doua ar fi și mai tragică: mediocritatea nu poate aprecia decât mediocritatea, nu se regăsește decât în modurile de manifestare ale mediocrității. Mediocrii nu îi vor promova decât pe mediocri, conform înțeleptului proverb poporan: „Cine se aseamănă se adună”.

Oricare ar fi explicația, un lucru este limpede: prestația românească de le Eurovision2019 nu este decât un nou episod al imensei neputințe naționale. Neputință care se dezvăluie în toate domeniile în care românii dau față cu omenirea. România dinainte de marea înghesuială din decembrie era o adevărată putere în sportul mondial, situându-se pe locuri care o plasau în elită: locul 6 atât la olimpiada de la Montreal (1976), cât și la cea de la Moscova (1980). Dacă atunci românii plecau spre casă cu zeci de medalii și erau tratați ca adevărați eroi, la cele mai recente jocuri olimpice (Rio de Janeiro 2016) bilanțul României a fost de toată rușinea: cinci medalii, din care trei medalii de bronz.

Pare că România se scufundă încetișor în mediocritate și delăsare. Aruncați o privire în înfierbântatul domeniu al politicii. În urmă cu mai puțin de un secol, România avea personalități politice de talia lui Iuliu Maniu, Ion I.C. Brătianu,  Al. Vaida-Voevod, care au promovat cu succes pe plan european interesele României, sau Nicolae Titulescu, de două ori președinte al Ligii Națiunilor. Până și România „ceaușistă” a avut oameni de calitate, cum au fost Corneliu Mănescu și Mircea Malița. Azi, politica românească este potopită de o plevușcă murdară de fripturiști ieftini și profitori cinici, care pe plan intern jefuiesc fără rușine și siluiesc legile după cum le dictează interesele, mai mult sau mai puțin oneroase, iar pe plan extern se fac de rușine prin incompetența lor crasă și grobiană.

Niciodată nu a avut România o imagine mai proastă pe scena europeană decât acum, când poziția de președinte a Consiliului Europei ar fi putut însemna, după ani și ani de ignorare sau îndoială, momentul său de glorie, de revenire în lumina pozitivă a reflectoarelor istoriei. Vezi să nu! Degeaba au învățat politicienii români să se îmbrace cu costume trase la ștaif și să-și atârne cravate pastelate; nu au reușit să păcălească pe nimeni – doar lentoarea birocratică a structurilor europene și delăsarea îmbuibată a liderilor europeni fac ca România încă să nu se fi trezit cu proceduri de penalizare, iar partidele sale de guvernământ încă să nu fi fost excluse din familiile politice europene.

Arunci, să ne mai mirăm că nici măcar dansurile fanteziste și efectele pirotehnice nu ne ajută să promovăm în finala plictisitoarei întreceri artistice numită Eurovision? România nu are nevoie de dușmani; nimeni nu-i face mai mult rău decât românii mediocri și incompetenți care au ajuns acolo unde nu le este locul. A devenit un leitmotiv inculparea Olandei ca dușman, fiindcă mărețul port Constanța este un concurent de temut al portului Rotterdam. Uităm că acest port este izolat în cea mai înapoiată țară a Europei, cu o infrastructură măreață, sublimă, dar care lipsește cu desăvârșire (când transporturile europene se vor întoarce la care cu boi, portul Constanța va avea o bună șansă de revigorare…).

Lucian Blaga ne-a dat un sfat înțelept: „Nu te certa cu lumea mai mult decât cu tine însuți”. Vreți să găsiți explicații pentru neîmplinirile și frustrările noastre? Uitați-vă în jur și, mai presus de orice, uitați-vă în oglindă.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.