Finanțare pentru părinți. Primesc ajutor pentru bone, din 15 iunie
Părinții cu copii preșcolari vor putea beneficia de un ajutor financiar din partea Primăriei, pentru a-și angaja bone. Condiția este aceea de a fi încercat să înscrie copii la creșe sau grădinițe și să nu fi refuzat vreun loc.
Pentru venituri nete lunare pe membru de familie de 2.080 de lei cuantumul ajutorului pentru plata bonelor este de 710 lei, între 2.081 şi 2.500 de lei – 550 lei, între 2.501 şi 3.000 de lei – 390 de lei, iar între 3.001 şi 3.500 de lei – 250 de lei.
“Am reușit să impunem proiectul nostru la nivel național, l-am transformat în lege. Metodologia de acordare se află postată pe site-ul Primăriei. Cei care au copii și nu au primit loc în creșe sau grădinițe, au acum posibilitatea de a-și angaja o bonă, iar ajutorul financiar maxim este de 710 lei pe lună. Metodologia va intra în dezbatere în Consiliul Local, iar din 15 iunie vom putea acorda acest ajutor”, a spus primarul Emil Boc, la Realitatea FM.
Condițiile pentru părinți, din metodologie (AICI), sunt următoarele: să fie cetățeni români, cu domiciliu în Cluj-Napoca, fie angajați cu contract de muncă, să aibă în îngrijire copii preșcolari, să nu fi refuzat vreun loc în creșe sau grădinițe.