Bani pentru bone. Sprijin pentru părinți, între 250 și 710 lei pe lună

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     109 Vizualizări  

Primăria a lansat în dezbatere publică metodologia de acordare de sprijin financiar pentru sprijinirea părinților cu copii de vârstă preșcolară. Inițiativa a fost anunțată, în premieră, de primarul Emil Boc, la ședința de Consiliu Local din 1 august. Părinții ar urma să fie ajutați cu sume de bani cuprinse între 250 și 710 lei pe lună, în funcție de veniturile pe care le au. 

“Ideea noastră este aceea de a oferi, în medie, 150 de euro pentru a sprijini familiile. Mai mult de 150 de euro pentru familiile cu venituri mai mici și mai puțin de 150 de euro pentru cele cu venituri mai mari. Astfel, ajutăm familiile, le oferim celor care doresc să plece din țară un motiv să rămână și fiscalizăm bonele. Până acum, poate că bonele primeau sume informal, dar așa se vor plăti impozite, iar o bonă cu 2-3 copii poate câștiga mai mult decât un salariu mediu. Efortul bugetar nu este mare, pe anul acesta mai avem patru luni de acoperit. Anul viitor vom vedea ce sume vom prevedea în buget, depinde de numărul de locuri din creșe”, a spus primarul.

Iată care este modalitatea de calcul:

1.000

de lei este prețul minim aproximativ pe care clujenii îl plătesc creșelor private. O bonă costă de la 1.500 de lei în sus.

De asemenea, există și o serie de condiții pentru aplicanți pe care le stipulează metodologia.

Dezbaterea publică are loc în perioada 20 august – 4 septembrie.

1.232

de locuri există în creșele de stat din Cluj, în acest moment.

În Cluj sunt 16 creșe de stat, aflate în subordinea Primăriei. Anul acesta s-au dat în exploatare 90 de locuri, în creșa de pe strada Donath (care trebuia să fie gata din septembrie 2018), iar anul viitor vor mai apărea 90, pe strada Grigore Alexandrescu. Până în 2021, municipalitatea a anunțat că va da în folosință 430 de locuri în creșe.

AICI întreaga metodologie de acordare a sprijinului financiar.

About