Explicațiile primarului Emil Boc despre METROU. Trenuri de 51 de metri, fără mecanic, care vor circula la 90 de secunde

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã  

Luna aceasta ar urma să aflăm care dintre cele două asocieri înscrise la licitație va primi spre proiectare și execuție proiectul metroului de la Cluj. Varianta ideală este ca ambele oferte să fie eligibile, să se stabilească o învingătoare, iar învinsa să nu depună contestație. Asta ar duce la o semnare rapidă a contractului și începerea proiectării. Dacă va fi așa, vom vedea, pentru că există și scenarii mai cenușii. Ce ne facem dacă nicio ofertă nu este conformă și trebuie reluat totul? Cum terminăm nouă stații până în 2026, data pe care ne-am asumat-o când am cerut milioane de euro din PNRR? Bine, probabil că nu terminăm nouă stații în patru ani nici în scenariul ideal…

Cu câteva zile înainte de anunțul comisiei de evaluare a ofertelor, primarul Emil Boc a ținut să reamintească în ce constă investiția. Pentru edilul șef al Clujului este de departe cel mai importat proiect din cariera de primar și unul care îl va defini pentru viitor. Iată datele transmise de Boc.

  • Magistrala I de metrou Cluj va fi o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03 km, cu 19 stații subterane și 1 un depou suprateran, în tehnologie „rail” (șină de cale ferată). Nota noastră, ca un reminder, este că doar nouă ar urma să se realizeze în prima fază.
  • Din studii reiese că, dacă metroul circulă la 90 de secunde (40 de trenuri pe oră, pe un sens), pot fi transportați maximum 21.600 de oameni pe oră, pe un sens. Flota de material rulant va fi constituită din trenuri cu trei vagoane, în lungime de 51 m, cu lățimea de 2,65 m, capacitate maximă de 540 locuri.
  • Interstațiile de metrou sunt proiectate ca tuneluri circulare gemene, executate cu mașini de forat tuneluri, cu menținerea presiunii în front, tip TBM (tunnel boring machine). 
  • Sistemul de siguranță și automatizare a traficului și trenurile de metrou sunt prevăzute cu tehnologie „fără mecanic” (driverless) ce corespunde gradului de automatizare GoA4 (ceea ce înseamnă că personalul nu este necesar la bord).

Vă reamintim că traseul liniei de metrou ușor (metro light MTR-L), pentru etapa 1, conține nouă stații și un depou, cu mențiunea că denumirile propuse pentru staţii sunt provizorii: 

Stația 8: Sfânta Maria (Câmpului) – 9. Florilor (Cluj Arena) – 10. Sportului (str. Mihai Eminescu) – 11. Piața Unirii – 12. Piața Avram Iancu – 13. Armonia (The Office) – 14. Piața Mărăști – 18. Cosmos (str. Alexandru Vaida Voevod) – 19. Europa Unită (Becaș) – depoul suprateran Sopor.

Se sare de la 14 la 18 întrucât, în proiect, au fost numerotate de la 15 la 17 stațiile de pe ramura de est, str. Siretului – IRA – Bulevardul Muncii. Primele șapte stații sunt din Florești spre Mănăștur – 1. Țara Moților (Teilor) – 2. Teilor (Eroilor) – 3. Copiilor (Subcetate) – 4. Sănătății (Spitalul de Urgență) – 5. Prieteniei (Răzoare) – 6. Natura Verde (Bucium) – 7. Mănăștur (Izlazului). Toate acestea ar urma să se realizeze în etapa a doua, cândva, nu se știe când și cu ce bani.

Contractul va include proiectarea și execuția lucrărilor, iar valoarea estimată a achiziției în urma actualizării este de 9.064.456.067,00 lei fără TVA (10.786.702.719 cu TVA – aprox 2,1 miliarde euro).

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.