„Este nevoie de o strategie locală, care să pună cetățeanul pe primul loc”. Reacția social-democraților clujeni, după ce Marcel Ciolacu a cerut coaliție PNL – PSD în teritoriu

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     712 Vizualizări.  

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a transmis partenerilor de la PNL că ar trebui să se gândească la întărirea coaliției printr-o colaborare și în teritoriu, prin conlucrarea celor două partide la nivel de consilii locale și județene, atât în prezent, cât și după 2024. Propunerea nu a fost încă discutată în coaliția de guvernare; dacă se va întâmpla, va fi o premieră. 

Să venim la Cluj, unde la principalele “palate” puterea este asumată de PNL și UDMR, iar PSD se află în opoziție atât față de administrația Boc, cât și față de administrația Tișe. Sunt doi consilieri locali, Anca Ciubăncan și Vladimir Mătușan, și cinci consilieri județeni, Alexandru Cordoș, Laura Chiorean, Horea Chirteș, Valentin Cuibus și Laurențiu Oprea. 

“Este doar o propunere care urmează a se discuta în coaliție. La Cluj este mai complicat, noi suntem în opoziție, nu am primit nimic local ca parte a guvernării centrale. Am fi discutat altcumva acum dacă am fi deținut funcția de prefect”, a afirmat Alexandru Cordoș (foto sus), liderul județean al social-democraților. E adevărat, PSD nu are poziția de prefect, primită de PNL și exercitată de Irina Munteanu, însă are un post de subprefect, atribuit lui Răzvan Ciortea.

Cordoș a continuat, de data aceasta cu un conținut mai politic. A vorbit despre o schimbare politică din 2024, într-un oraș și un județ care sunt fief de dreapta (PD/PDL/PNL) din 2004. Media9 a scris ieri că Vasile Dîncu, liderul informal al PSD Cluj, a deschis deja bătălia electorală pe frontul de la Cluj și a pus presiune pe primarul Emil Boc. 

Va candida fostul ministru al Apărării la Primăria Clujului? Mesaj de Ziua Unirii: Copiii Mănășturului muncitoresc vor intra tot mai rar la medicină sau la drept

“Putem discuta, însă la Cluj, pentru a se întâmpla acest lucru, este nevoie de un program o strategie locală comună, care să pună pe primul loc cetățeanul și problemele acestuia. Și bineînțeles un echilibru în exercitarea puterii locale. Consider ca 2024 va aduce o schimbare și la Cluj”, a subliniat Alexandru Cordoș.

Suntem în 2023, mai este foarte puțin până la anul electoral 2024, care vine cu patru tipuri de alegeri. Cum spuneam, bătălia e deja deschisă.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.