Emil Boc anunță deblocarea proiectului metroului. Creștere majoră de preț
Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat deblocarea proiectului metroului de la Cluj.
“Luni voi convoca o ședință extraordinară de Consiliul local. La fel și domnul Pivariu va convoca, la Florești. Trebuie să actualizăm indicatorii tehnico-economici ai proiectului metroului. Va fi o creștere a prețului de 35%, determinată de creșterea prețului tuturor materialelor de construcții. Urmează ca apoi indicatorii tehnico-economici să fie aprobați și la București, după care licitația va continua”, a spus Emil Boc, la Realitatea FM.
Valoarea totală estimată a contractului era de 6.665.384.306 lei, echivalentul a aproximativ 1,35 miliarde de euro. Creșterea de 35% înseamnă încă 472,5 de milioane (nu departe de jumătate de miliard de euro), ceea ce duce prețul final la aproape 1,8 miliarde.
În 22 august, Primăria Cluj-Napoca, după consultarea Ministerului Transporturilor, a decis suspendarea procedurii de achiziție.
„În ultimele 4 zile am primit 3 scrisori de informare de la firme interesate de realizarea Metroului de la Cluj și care ne-au precizat că nu se pot încadra cu oferta în valoarea estimată. Pentru a nu anula licitația, care ar fi presupus cel puțin 6 luni de amânare a proiectului, am decis utilizarea procedurii de actualizare a indicatorilor tehnico-economici, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și al Guvernului României. Procedura de achiziție va fi continuată imediat după actualizarea, prin hotărâre de Guvern, a indicatorilor tehnico-economici. Am decis astăzi întrucât doar acum am primit sesizări oficiale de la mari concerne interesate de realizarea Metroului că nu pot depune oferte în valoarea estimată”, transmiteau atunci oficialii Primăriei Cluj-Napoca.
96
de luni, adică opt ani, este durata totală a contractului.
Magistrala I de metrou Cluj este o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran, în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate de transport nominală/maximă la interval de 90 de secunde: 15.200/21.600 pasageri/oră și sens (40 trenuri/oră și sens). Interstațiile de metrou sunt proiectate ca tuneluri circulare gemene cu diametrul interior de 5,5 m, executate cu mașini de forat tuneluri, cu menținerea presiunii în front, tip TBM.