Drobul de sare

Autor Mihai E. Serban în Opinii, Stiri 5 years în urmã 1606 Vizualizări.

În timp ce unii conducători de națiuni s-au hotărât să-și scuipe în sân și să facă un târg cu dracul (Trump sau Bolsonaro mizează pe creștere economică prin exploatarea extensivă a mediului natural), iar alții abordează problema doar din vârful buzelor, cât să dea bine „pe sticlă”, povara acțiunii împotriva crizei ecologice mondiale este aproape întreagă pe umerii savanților și ai tinerilor.

Cercetările, datele și informațiile oferite de savanți au marele avantaj că sunt prin definiție obiective, deci de încredere. În schimb, ele au marele dezavantaj că sunt plicticoase pentru marele public, obișnuit mai nou să se holbeze la poze haioase sau prostești și să citească „postări” sau „ciripeli” care nu depășesc trei rânduri. Din marele tablou al unei crize care bântuie întreaga planetă și ne afectează pe toți, pe căi mai mult sau mai puțin știute, acest public nu înțelege decât că „se întâmplă ceva rău” și noi trebuie să ne mobilizăm împotriva lui.

Dar, pe cât de cinici sunt politicienii în opțiunile lor, pe atât de prefăcuți suntem noi în acțiunile noastre. Da, recunoaștem cu toții că avem o problemă, ne jurăm că ne pasă de planetă și de mediul natural… dar nu facem mai nimic ca să plecăm urechea la îndemnul difuzat de savanții (11.000 de oameni de știință care au studiat problema timp de 40 de ani!) care încearcă să ne prevină asupra situației curente, pe care o definesc drept „urgență climatică”, care va duce la o „suferință umană de nedescris”. Dacă nu vă convine termenul de „urgență climatică” amintiți-vă că octombrie recent încheiat a fost de departe cel mai cald înregistrat vreodată!

Să vedem acum cum ne poziționăm noi, oamenii de rând, față de ceea ce ne îndeamnă savanții să adoptăm drept comportament adecvat situației de criză.

Reducerea utilizării combustibililor fosili. Statele se află într-o cursă neostoită de descoperire de noi surse de combustibili fosili. Întreaga noastră existență este întemeiată pe acești combustibili. Din păcate, însăși cultura noastră își are aici temelia: nu ne considerăm „realizați”, sau „de succes” dacă nu ne fâțâim prin oraș îmbarcați în ditamai tancul nemțesc, care costă cât nu face și consumă cât nu merită. Poate că cei mai slabi și mai neîncrezători dintre noi nu se simt în siguranță decât împachetați în 3 tone de tablă groasă nemțească… dar nu există nicio rațiune pentru a transforma aceasta într-o modă și o sinistră isterie!
Stabilizarea populației mondiale. Cât de curând, umanitatea va deveni o povară ne-sustenabilă pentru planetă. Omenirea nu a avut niciodată un număr atât de mare de indivizi care să fie concomitent în viață – și numărul lor crește îngrijorător, cu 200.000 în fiecare zi. În fiecare zi văd lumina 200.000 de prunci orăcăitori, al căror prim vis va fi să trăiască în prosperitate, adăugându-se astfel imensei mase de „poftitori” fără limite și fără simțire
Stoparea distrugerii naturii. Opriți visele occidentale cu plaje de nisip alb, doriți-vă țărmuri cu mangrove. Opriți visele occidentale cu peluze impecabile în jurul vilelor luxoase, doriți-vă arboreturi sălbatice, sănătoase și viguroase. Opriți ipocrizia: Amazonul, Africa sub sahariană, Sumatra și Borneo sunt cuprinse de flăcările uriașe ale cupidității, iar noi ne uităm nonșalanți în ecranele noastre luxoase, în căutarea ofertelor „de nerefuzat” izvodite tocmai prin exploatarea feroce a terenurilor „eliberate” prin foc și pară.
Schimbarea obiceiurilor alimentare. Peste tot pe planetă creșterea nivelului de trai este direct legată de creșterea uluitoare a consumului de carne. La fel ca tancul nemțesc parcat la scară, carnea este un indicator al statutului social. Din păcate, carnea este cea mai eficientă cale de a îngurgita calorii, dar și cea mai dăunătoare pentru mediu și activitate umană; cerealele au aceeași valoare energetică (și mult superioară nutrițional) precum carnea… dar trebuie să consumi 10 kg de cereale pentru a obține un amărât de kilogram de carne. Ar trebui să ne modificăm drastic formula alimentației, reducând carnea la minimul (???) necesar și favorizând căile mai economicoase de a obține nutrimente.
Oprirea risipei. Agricultura noastră este o activitate pe deplin păguboasă: pentru obținerea unei singure portocale se consumă 50 litri de apă, care cu mari eforturi (baraje, lacuri, puțuri, pompe, conducte, aspersoare) este adusă la rădăcina modestului portocal. La fel cu toate celelalte produse agricole, care de care mai costisitoare de produs și de pus pe raft, pe care omul le dorește pentru a avea impresia că este bogat și bine hrănit… pentru ca la urmă să arunce 40% la gunoi! Ați mai întâlnit un comportament atât de absurd la vreo specie animală? Căutați, vă rog, și dați-mi de știre, ca să dau omenirii o dispensă de la chinurile iadului…
Stăpânirea poftelor. Cumpărăm blugi de 10 ori pe an, în funcție de modă și de dispoziția emoțională. Casierii de la magazinele „de marcă” sunt nădușiți și sub limbă de atâta vânzare de zdrențe inutile care sunt anevoie smulse mediului natural. Curierii firmelor de livrare fac cărare la ușa noastră și ne schimbăm telefoanele mobile tot la doi ani, când amortizarea lor ecologică (compensarea amprentei de carbon) se produce doar la 10 ani. Vaaai, dar noi nu putem respira decât în preajma ultimului modeeel…

Și așa mai departe. Suntem câțiva nebuni care încercăm să explicăm omenirii că avertizările pe care le primește nu au legătură cu un ipotetic drob de sare care, ipotetic vorbind, s-ar putea prăvăli în capul ei, ci cu o amenințare reală și imediată, care poate aduce „suferințe umane de nedescris”.

Astfel că, fără acțiune imediată și conștientă, cu toții – politicieni, savanți, activiști, consumatori emeriți – vom fi pocniți de drobul de sare drept în moalele capului.