Decesul de la Cheia: înmormântarea nu a mai avut loc

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     2156 Vizualizări.  

Înmormântarea doamnei Ana, din satul Cheia, care a murit duminică (iar testul COVID-19 efectuat după deces a ieșit pozitiv), nu a mai avut loc. Pregătirile s-au făcut după toate regulile creștinești, dar au fost oprite. Ieri, familia a decis să o incinereze.

“Urmează să o incinereze. Nu se știe când, deocamdată familia nu avea toate actele”, a spus primarul din Mihai Viteazu, Ioan Zeng.

Am vorbit și cu preotul Ioan Țărmure, foarte afectat că s-a scris despre el că i-a fost frică să oficieze înmormântarea. “Să fac slujba de înmormântare este misiunea mea, nu mi-a fost frică nicio clipă. Sigur, ca orice om, am avut o reținere. Eu am organizat înmormântarea. M-am implicat foarte mult, pentru că familia este în izolare. S-au tras clopotele, creștinește, și s-a început săparea gropii. Apoi mi s-a transmis că nu se mai face înmormântarea”, a explicat părintele Țărmure. Ca urmare, clopotele au fost oprite, iar groapa s-a astupat.

Deocamdată nu sunt informații că și alte persoane din Cheia ar fi infectate. Primarul i-a cerut polițistului să fie atent la modul în care respectă familia izolarea.

Ana, 66 de ani, era în izolare cu soțul ei, Vasile, după ce unul dintre fii, Alin, a fost diagnosticat cu COVID-19. Duminică, femeia s-a simțit rău și a fost transportată de celălalt fiu, Nicolae, la Spitalul Municipal Turda. Era în stare comatoasă. Medicii nu au putut să o salveze.

Regulile privind înhumarea persoanelor decedate din cauza infecției cu COVID-19 sunt speciale. Pe cele mai importante le puteți parcurge în articolul de mai jos.

Condiții speciale pentru eventualele înmormântări din cauza COVID-19. S-ar putea deschide un nou cimitir, la Cluj

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.