Condiții speciale pentru eventualele înmormântări din cauza COVID-19. S-ar putea deschide un nou cimitir, la Cluj

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     3735 Vizualizări.  

O singură persoană a decedat, până acum, în județul Cluj, din cauza coronavirusului. Este vorba despre o femeie care fusese internată la Huedin. Dumnezeu să o odihnească în pace! Știm, după ultimul raport al Grupului de Comunicare Strategică, că România avea, în total, 133 de decese. Nu e ceva care să cadă prea bine la stomac, sperăm din suflet ca lucrurile să nu se înrăutățească.

Municipalitatea clujeană se pregătește însă pentru cele mai negre scenarii. Am fost asigurați că există locuri de veci suficiente în municipiu. Știm că lucrările la noul cimitir de pe strada Moș Ion Roată, cartierul Someșeni, sunt aproape finalizate. S-a luat în considerare inclusiv posibilitatea să se facă înhumări într-o primă celulă de acolo.

Există proceduri speciale aprobate de Direcția de Sănătate Publică pentru persoanele care mor din cauza virusului. Astfel, groapa trebuie făcută la trei metri și, pentru că la adâncimea aceasta pământul se surpă, este necesară utilizarea unui excavator. E limpede că nu se poate intra cu un buldo-excavator între mormintele grupate din cimitirele actuale. Noul cimitir devine astfel o soluție de luat în seamă.

Organizația Mondială a Sănătății are reglementări clare pentru înmormântări. În acesta se arată că persoanele care au murit din cauza COVID-19 pot fi îngropate sau incinerate. Familia și prietenii pot vedea corpul după ce acesta a fost pregătit pentru înmormântare, în conformitate cu obiceiurile, dar nu au voie să atingă sau să sărute corpul. Se recomandă spălarea pe mâini cu apă și săpun după vizualizare. Cei însărcinați cu procedurile de înmormântare și cu înhumarea propriu-zisă trebuie să poarte mănuși și să se spele pe mâini cu săpun și apă după terminarea înmormântării. Obiectele persoanei decedate nu trebuie să fie arse, dar trebuie manipulate cu mănuși și curățate cu un detergent urmat de dezinfectare cu o soluție de cel puțin 70% etanol sau 0,1% (1000 ppm) înălbitor. Îmbrăcăminte și alte țesături aparținând decedatului ar trebui să fie spălate cu mașină cu apă caldă la 60–90 ° C și detergent pentru rufe.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.