Clinici, da, locuințe de serviciu, nu prea. Că se vând ca apartamente

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     1822 Vizualizări.  

Comisia de urbanism a Primăriei a avizat favorabil proiectul unei noi clinici. „Construirea de clinici publice și private este o dimensiune strategică a Clujului”, a spus primarul Emil Boc, în cadrul ședinței de vineri. Totuși, proiectul din Gruia nu a fost acceptat așa cum a fost propus. Beneficiarul a dorit să construiască și trei locuințe de serviciu, însă două au fost „retezate”.

„S-au propus cinci locuințe de serviciu și la o clinică de pe strada Nicolae Iorga și am acceptat numai una. Trebuie să avem aceeași unitate de măsură. Și aici trebuie redus la una singură. Acestea se pot ulterior vinde ca apartamente, nu există posibilitatea de înscriere a lor la cadastru, cum este în cazul apart-hotel-urilor”, a subliniat Daniel Pop, arhitectul-șef al municipiului.

Clădire cu cinci etaje în Andrei Mureșanu. Vecinii se opun, dar «dacă Ramada poate, putem și noi»

Proiectul de clinică ar urma să se construiască pe strada Vânătorului, în cartierul Gruia, chiar lângă imobilul Apelor Române. Ansamblul va avea două corpuri, unul cu funcțiuni medicale, subsol, parter și două etaje, iar altul cu funcțiuni administrative, subsol, parter, un etaj întreg și două parțiale.

17

locuri de parcare ar urma să aibă noul ansamblu.

Beneficiara clinicii este Nicoleta Andreea Boca. Dacă datele obținute sunt corecte, este medic specialist dermato-venerolog și asistent universitar la Universitatea de medicină și farmacie „Iuliu Hațieganu”. Nu trebuie căutat mai mult pentru a găsi profilul viitoarei clinici.

450

de metri pătrați de zonă verde sunt propuși în proiect, dintre care 390 pe sol natural, conform proiectului întocmit de arhitectul Adrian Matei.

Proiectul merge acum mai departe și trebuie să treacă de Consiliul local pentru a primi autorizația de construire.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.