Cea mai perversă pandemie

Avem tendința, ușor de înțeles (doar am dori să vorbim aceeași limbă, nu-i așa…?) să abordăm pandemia la zi cu un limbaj tehnic, administrativ (statistici peste statistici) și organizatoric (ce măsuri s-au luat, ce măsuri de protecție trebuie să respectăm etc., etc). Și nu ne dăm seama că o altfel de pandemie, mult mai perversă, a început să bântuie planeta.

Este pandemia spaimei. Intensitatea este mai ridicată decât în cazul covid19, fiindcă începem să tremurăm imediat ce ne-am infectat și intrăm într-o stare de agitație care ne abolește rațiunea. Contagiunea este mult mai rapidă și mai intensă; este suficient ca unul dintre noi să dea curs spaimei personale pentru ca toți cei din jur să înceapă să „raționeze”, după care majoritatea dau și ei în boala spaimei.

Și uite-așa, spaima se răspândește mai repede decât virusul. Una dintre cauzele favorizante este aceea că, după mulți ani în care bolile și epidemiile au fost problema „lor”, a țărilor sărace și a locuitorilor lor săraci, de această dată este problema „noastră”, poate chiar mai mult decât a celorlalți. Dacă ei sunt săraci și cumpără cu greu 2MB de încărcare pe cartelă pentru a trimite mesaje familiei și prietenilor, noi avem internet „nelimitat” și la viteză 4G, ceea ce face posibilă transmiterea de informații panicarde și prăpăstioase în orice cantitate și în orice număr.

Poate vom înțelege mai bine situația dacă privim statistica deceselor zilnice pe planetă cauzate de boli transmisibile. După cum putem constata la o simplă privire, decesele din cauza bolilor le revin în proporție covârșitoare „lor”, săracilor. Dizenteria, malaria, SIDA, pneumonia, hepatita B, tuberculoza – să recunoaștem, mulți dintre noi nici nu mai știu ce sunt acelea. Dar nici nu ne pasă, fiindcă este vorba despre „ei”, și nu despre noi. Poate ar trebui să luăm notă de un fapt: gripa „sezonieră” ucide zilnic peste 1.000 de indivizi, asta cu precădere la „noi”, bogătanii din emisfera nordică.

La o privire mai atentă, veți înțelege limpede care este raportul epidemiologic între „noi” și „ei”. La capitolul „boli transmisibile/infecțioase” ei sunt campionii, mai ales că ei se află localizați în zonele paradisiace ale planetei (ecuator, tropice) care, dacă sunt un paradis pentru om,  mai ales pentru turiștii bogați, sunt un paradis și pentru factorii patogeni de tot felul. La capitolul „boli ale bunăstării” (cancer, afecțiuni cardio-vasculare, boli metabolice, boli ale alimentației – obezitate în toate gradele) câștigători suntem noi. Și îi infectăm zi de zi, pe cale culturală, cu bolile noastre, atrăgându-i să consume toate mizeriile care aduc plăcere în papilele noastre, începând cu băuturile carbogazoase și terminând cu sinistrul „3 în 1”, într-o constelație perversă de chimicale dăunătoare.

Din când în când, vreuna dintre bolile „lor” ajunge și la noi. Și atunci ne năpădește spaima. Care este ușor de înțeles, fiindcă este una dintre cele mai puternice reacții de apărare cu care ne-a înzestrat evoluția. Timp de milioane de ani, strămoșii umanității și, pe urmă, umanitatea emergentă au fost în siguranță datorită… spaimei! În fața pericolelor, de orice natură ar fi fost acelea, spaima se manifesta instantaneu: „scapă cine poate”! Scăparea era fuga; dar, spre deosebire de acele vremuri, când fuga era colectivă și eficace (spre munți, codri – „frații românului”, peșteri, văi ascunse), modul contemporan de viață, călduț  dar complicat, precum și imensa densitate a populației umane, fac fuga imposibilă.

Desigur, toți cei care pot fugi…fug! Dar nu spre codri sau peșteri, ci spre casă, spre familie, spre locul în care se simt în siguranță. Purtând cu ei virusul care poate secera viața celor în vârstă sau a celor care suferă de alte afecțiuni. Fiindcă în fața unui pericol născut nu din virulența unui virus, ci din incredibila înghesuială umană de pe această planetă, scăparea nu mai poate fi fuga, ci înțelegerea și cooperarea între indivizi, comunități și instituții.

Ceea ce, putem constata cu ușurință este foarte greu de realizat. Marea complicație este aceea că instituții cu metode moderne, inspirate din evoluțiile științei, trebuie să aducă sănătate, protecție și confort unor indivizi mânați de instincte ancestrale. Din păcate, cu vorba bună este extrem de greu, singura soluție rămânând „manu militari”- exact ceea ce China a făcut, cu  mare succes.

La succesul chinezesc a contribuit covârșitor o caracteristică a spiritului oriental, anume supunerea față de autorități. Secole de evoluție democratică, urmate de lăbărțarea ei în perioada postbelică, au făcut ca drepturile individului să devină valoarea de temelie a democrației occidentale, ceea ce complică foarte mult rapiditatea și eficacitatea intervenției în caz de epidemie severă. Iar epidemia, după cum este ușor de înțeles, este perpetuată de către viruși a căror vechime pe scena vieții terestre depășește de sute de ori vechimea speciei noastre, care pare că a uitat că și moartea face parte din regula vieții și nu mai vrea să accepte acest adevăr simplu și banal.

Iar în fața acestui inamic implacabil, omenirea nu are decât o singură soluție adevărată: să crească până la înălțimea propriei frunți. Să înlocuiască văpaia spaimei cu răcoarea rațiunii. Și, înainte de a stopa pandemia virotică, să oprească perversa pandemie a spaimei.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.