Cât câștigă Emil Boc + salariile din Primăria Cluj. Media9 cere public eliminarea sporurilor angajaților care lucrează de acasă

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     2445 Vizualizări.  

Primăria Cluj-Napoca și-a publicat grila de salarizare pe website, conform legii 153/2017. Legea prevedea data de 31 martie, dar a apărut cu o zi de întârziere. Nu-i nimic. Salariile nu s-au schimbat față de anul trecut. A existat o tentativă caraghioasă de creștere a unora în decembrie, reparată în ianuarie, pentru că se iscase un conflict cu prevederile legale (AICI).

Iată cum stau lucrurile astăzi.

  • Primarul Emil Boc are un salariu brut lunar de 23.400 de lei. Transformat în net: 13.689 de lei.
  • Viceprimarii Olah Emese și Dan Tarcea  au salarii brute de 20.800, care corespund unui net de 12.168 de lei.
  • Secretarul municipiului, Aurora Roșca, are un brut de 16.619 și un net de 9.722 de lei.
  • Fix aceeași sumă o primește și administratorul public Gheorghe Șurubaru

Ne-am uitat și în vale. Un șofer de la Primărie câștigă 5.283 de lei brut, adică 3.091 de lei net.

Am scris (AICI) că, în vara trecută, Consiliul Local a votat creșterea veniturilor TUTUROR angajaților Primăriei cu 15%, pentru condiții de muncă vătămătoare și periculoase. Iar ei stăteau la calculator. Abia acum, pe timp de pandemie, chiar sunt întrunite condițiile periculoase, pentru cei care vin la serviciu și au contact cu publicul. Ghinion, nu li se mai pot mări sporurile, 15% era maximum. Pe de altă parte, Media9 cere  municipalității un lucru de absolut bun simț: să elimine acest spor pentru angajații care, pe timp de pandemie, lucrează de acasă.

About