Boc acuză: Constructorul s-a transformat în infractor
Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit astăzi din nou despre situația de pe strada Victor Papilian. Media9 a scris prima dată despre alunecările de teren din cartierul Europa, în 13 august, dar municipalitatea s-a pus în mișcare abia după două săptămâni. Articolele AICI.
“Suntem în prezența unui constructor care s-a transformat în infractor și îmi asum ceea ce spun. A sfidat vecinii și autoritățile statului, și-a bătut joc de toată lumea din acest oraș”, a spus Emil Boc.
Astăzi urmează ca Judecătoria Cluj-Napoca să ofere o decizie privind cererea Primăriei de ordonanță președințială. Cu o astfel de măsură, municipalitatea va putea să intervină pentru a acoperi groapa și a face o expertiză privind situația și pagubele suferite de locuitorii străzilor Victor Papilian, Tudor Arghezi și Teo Peter.
“În urma pasivității constructorului, vom cheltui bani publici pentru acest obiectiv. Trebuie să avem dosarul juridic finalizat, pentru că după efectuarea lucrărilor trebuie să ne ducem în instanță și să ne obținem banii de la constructor”, a subliniat Emil Boc.
Lucrările vor fi executate de RADP, a anunțat primarul, care este deja pregătită să intervină.