Blocul cu 5 etaje propus pe strada Miko Imre intră la vot în Consiliul Local


Proiectul unui bloc de locuințe pe strada Miko Imre nr. 12 urmează să fie analizat vineri de Consiliul Local Cluj-Napoca, după ce documentația urbanistică a parcurs etapele de avizare.
Investitorul, Bio Green House SRL, propune edificarea unei clădiri cu subsol, parter, patru etaje și unul retras – în total cinci niveluri de locuire. Imobilul este prevăzut pe un teren de 2.495 mp, cu o suprafață construită de 742 mp și o suprafață desfășurată de 2.739 mp.
Pe parcelă sunt propuse 34 de apartamente și 38 de locuri de parcare pentru autoturisme, dintre care 34 la subsol și 4 la sol, precum și 38 de locuri pentru biciclete, patru dintre acestea fiind amenajate la suprafață.
Un element important al investiției este regularizarea străzii Miko Imre, unde investitorul va realiza un tronson lărgit la 9 metri și un trotuar pe partea de front stradal a imobilului, lucrări ce vor fi transferate domeniului public.
Zona are deja un caracter pronunțat de locuire colectivă, fiind înconjurată de imobile cu cinci până la nouă etaje.
Noul proiect are un regim de înălțime mai redus decât cel permis anterior: în 2004, pe același amplasament fusese aprobat un PUZ pentru un bloc de zece etaje, care însă nu a mai fost realizat.