AUTOSTRADA TRANSILVANIA. API îi face recomandări constructorului UMB. „Nu ne-ar mira dacă dealurile transilvănene ar lua-o și mai rău la vale”. FOTO & VIDEO

Autor  admin   în       4 luni în urmã     6616 Vizualizări.  

Contractele de execuție pe care grupul de firme condus de Dorinel Umbrărescu le are pe Autostrada Moldovei (A7) au ajuns să întârzie lucrările pe Autostrada Transilvaniei (A3). Față de anii trecuți, mobilizarea pe loturile de pe Autostrada Transilvaniei este mult mai slabă, iar speranțele de a se putea circula de la Nădășelu la Poarta Sălajului s-au transferat din 2024 în 2026.

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API) au filmat, în urmă cu două săptămâni, lotul Zimbor – Poarta Sălajului, constatând că se lucrează cu frâna trasă.

Media9 a scris atunci despre acest subiect, iar articolul poate fi citit mai jos:

Asociația Pro Infrastructură ne dă vești proaste despre Autostrada Transilvania: „Ne luăm adio inclusiv de la 2025, sperând să ne încadrăm în jalonul PNRR, 2026”

Acum au filmat și lotul Nădășelu – Zimbor, iar concluzia a fost că hărnicia de care dădeau dovadă firmele conduse de Dorinel Umbrărescu pe A3, SA & PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, în urmă cu 2 ani a intrat la apă și n-a rămas decât o palidă umbră. API speră, totuși, să ne încadrăm în jalonul PNRR, adică anul 2026, cu cele două loturi și îi recomandă constructorului să își protejeze taluzurile și terasamentele pentru sezonul ploios/rece.

 „În caz contrar, nu ne-ar mira dacă dealurile transilvănene ar lua-o (și mai rău) la vale, iar din terasamente la primăvară vom culege buruieni”, consideră asociația care monitorizează lucrările de infrastructură rutieră mare.

Postarea Asociației Pro Infrastructură (API)

„Și Nădășelu – Zimbor, tot chinuitor. La fel ca Zimbor – Poarta Sălajului filmat pe 12 iulie, și pe lotul vecin am găsit în 24 iulie aceeași mobilizare slabă a celor de la UMB, care sunt întinși pe prea multe șantiere și se concentrează puternic pe A7 Buzău-Focșani, restul proiectelor suferind.
Concluzia și argumentele vi le-am spus în comunicatul de acum două săptămâni: prin 2021 visam să circulăm în 2023, cel târziu în 2024, dar acum ne luăm adio inclusiv de la 2025, sperând să ne încadrăm în jalonul PNRR, 2026. Vă invităm să (re)citiți explicațiile de-atunci în linkul din comentarii.
În plus, dacă nu suntem prea impertinenți, ne-am hazarda la o recomandare: antreprenorul UMB să își protejeze taluzurile și terasamentele pentru sezonul ploios/rece. În caz contrar, nu ne-ar mira dacă dealurile transilvănene ar lua-o (și mai rău) la vale, iar din terasamente la primăvară vom culege buruieni.
Ca să ne facem o idee despre când am putea spera la inaugurări, vă reamintim că oficialii CNAIR au extins cu multă indulgență termenele de finalizare în 28.07.2026 pentru Nădășelu – Zimbor, respectiv 14.12.2026 pe Zimbor – Poarta Sălajului, conform ultimului grafic de execuție aprobat și raportat public”, au transmis reprezentanții API.

Progresele pe loturile de pe Autostrada Transilvania

Pe secțiunea Nădășelu – Zimbor (30,06 kilometri), stadiul fizic al lucrărilor înregistrat în luna mai 2024 a fost de 73 %, cu 0,81% mai mult decât în luna aprilie 2024 (72,19%). Contractul cu UMB Spedition s-a semnat în septembrie 2020 și are o valoare de 1,5 miliarde de lei, fără TVA. Pe această secțiune sunt și cele două viaducte de la Nădășelu și Topa Mică, care urmează să fie construite de antreprenorul turc Ozaltin.

Pe secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 kilometri), stadiul fizic a fost de 42,35%, cu 0,95% mai mult decât în luna precedentă (41,40%). Contractul, semnat în iulie 2020 cu Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, are o valoare de 836 milioane lei, fără TVA. În prezent, stadiul fizic al lucrărilor este de circa 42%. Trebuie subliniat că lucrările pe aceste secțiuni sunt finanțate prin PNRR, iar termenele au fost extinse, la cererea constructorului UMB, pentru iulie 2026, respectiv decembrie 2026.

Lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău (41 de kilometri), care include și tunelul Meseș (cu o lungime de 2,7 kilometri și două galerii) încă n-are constructor desemnat. CNAIR a anunțat că îl va desemna până în 29 iulie 2024. Este cel mai scump lot de pe autostrăzile din România (max. 8,8 miliarde de lei) și are o durată de proiectare + execuție de 78 de luni (6 ani și jumătate).

Asociația Pro Infrastructură (API) este cea mai importantă organizație nonprofit din România care monitorizează proiectele majore de infrastructură de transport (infrastructură rutieră, feroviară, metrou și aviație).

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.