Autorizat! Primul proiect de modernizare din nordul Clujului poate intra în șantier
Modernizarea Clujului a presupus, mai cu seamă, lucrări în zona sa centrală. Și câte ceva prin cartiere, nu foarte mult. Există însă orașul de dincoace de calea ferată și cel de dincolo, Dâmbul Rotund, Iris, Bulgaria, cartiere unde Primăria nu a penetrat cu proiectele sale. Ei bine, iată că o face. Regândirea pieței Karl Liebknecht a fost dezbătută la Centrul de Inovare și Imaginație Civică, aprobată și, acum, autorizată.
Se poate trece la fapte, deși momentan nu există un executant al lucrărilor stabilit, cel puțin din câte știm noi. Trebuie însă viteză, pentru că autorizația de construire este valabilă doar 12 luni.
Obiectivul de investiții a fost numit „Amenajarea unor legături pietonale între Piața Karl Liebknecht – Parcul Iris și străzile adiacente”. Proiectant este biroul Planwerk.
Karl Liebknecht va deveni o piațetă modernă, cu multă verdeață, cu spații de joacă pentru copii, cu zonă pietonală și piste velo, cu băncuțe și iluminat stradal va lua locul celei de acum.
Valoarea totală estimată a obiectivului de investiții este de 32.804.981 lei (cu TVA).
- Spațiu verde amenajat total – 5.857 lei
- Suprafață totală amenajări pietonale – 8.934 mp
- Suprafață infrastructură pentru biciclete/trotinete – 1.352 mp
- Suprafață carosabilă totală – 7.017 mp
- Suprafață construită totală – 20 mp (include chioșcul de alimentație publică cu toaletă publică încorporată)
- 90 de locuri de parcare, 10 stații de încărcare pentru vehicule electrice și 40 de stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice.
Conceptul este același din Piața 14 Iulie, de exemplu, unde planșa a fost desenată tot de arhitecții de la Planwerk. Un șablon verde și elegant care se extinde în mai multe puncte din oraș.
Iată câteva dintre randările urbaniștilor de la Planwerk.