Arhive ale autorului: Mihai E. Serban

O pildă cu păianjen

În bucătăria mea, în colțul de sub calorifer, și-a întins plasa fragilă un păianjen. O fărâmiță de viață, cu opt piciorușe de-abia vizibile, care patinează amarnic atunci când se aventurează, din când în când,  pe gresia lucioasă precum oglinda. De fiecare dată îl culeg pe o foaie de hârtie și-l duc în colțul său, care începe probabil să-i semene cu o închisoare fără ziduri și gratii. Fără îndoială, el pornește de fiecare dată în căutarea hranei atât de necesară vieții. Viață pe care ar putea extrem de ușor să și-o piardă dacă nu-i observăm la timp minuscula făptură. În același…

Detalii

---

Malul stâng al corupției

După o carieră glorioasă ca ospătăriță la o sală de jocuri și băuturi, o jună domniță cu genele întinse și cu părul buclat a fost propusă într-o funcție de răspundere într-o administrație regională a apelor cu multe probleme de gestionat, mai ales legate de inundațiile periodice. Directorul, auto-intitulat „bestie politică”, avea și argumente puternice în favoarea acestei numiri: la câtă apă turnase ospătărița în băutura clienților, musai că era o mare specialistă în ape! Planul lor era cât pe ce să fie dat peste cap de sâcâitorul director tehnic al administrației apelor, care „a hărțuit-o și a umilit-o” (dixit „bestia”)…

Detalii

---

Lista supremei rușini

Anii îndelungați de supremație umană asupra planetei ne-au permis dezvoltarea de legende urbane legate de mediul natural. Una dintre cele mai insistente și răspândite legende avea în centrul său pe „rechinul cel rău și perfid, ucigașul de oameni”. Fabrica de minciuni de la Hollywood a produs  nenumărate filme în care rechinii uriași se furișau aproape de oameni, pentru a-i măcelări apoi cu zecile, hrănindu-se copios. Când stereotipul nu a mai mers, am trecut la faza următoare: l-am sculat din morți pe bunicuțul Megalodon, vietate acvatică preistorică mare cât 100 de rechini; desigur, periculoasă cât 1000 de rechini! Și nu ne…

Detalii

---

Vorbitor pentru Pământ

După articolul precedent am primit diverse mesaje din partea cititorilor. Unul dintre ele, primit de la o persoană la care țin și a cărei părere contează pentru mine, îmi scrie după cum urmează: „Cred sincer că incredibilul ciclu al naturii se întâmplă indiferent ce facem noi oamenii. Planeta e mult prea puternică ca noi să schimbăm ceva la ea.” Sunt aici două afirmații la care nu pot să subscriu. Desigur, ciclul naturii se produce în principiu fără contribuția oamenilor, oricât de diferite sau de variate ar fi marile cicluri ale naturii. Problema, marea problemă cu care ne confruntăm, este aceea…

Detalii

---

Planeta ca o pradă

Poate că veți spune: pentru ce încă un articol despre situația planetei? Ne-am cam săturat de problema asta, care e pe toate buzele (noroc cu pandemia, că a oprit-o pe Greta să cutreiere planeta și să agite apele și așa încinse!). Oricât ați fi de sătui, aceasta este marea problemă a viitorului apropiat, așa că nu avem dreptul s-o ignorăm. Și trebuie să-i acordăm toată atenția de care suntem în stare. Vă propun un exercițiu de imaginație: luați în față un planiglob și identificați România (e pata aceea rotunjoară de lângă marea cea neagră…). Acum, să ne imaginăm o suprafață…

Detalii

---

Ziua minților scurte

În 1934, steaua în ridicare a politicii germane, Adolf Hitler, decapita într-o singură noapte formațiunea paramilitară „Batalioanele de asalt” („Cămășile brune”), al cărei lider îl concura în faimă și influență. Ca o referire directă la mitologia saxonă, acțiunea a fost numită „Noaptea cuțitelor lungi” și marchează nașterea pumnului de fier cu care Hitler a condus sau a influențat puternic,  timp de 12 ani nefericiți, destinele Germaniei și ale planetei. Hitler era un mândru produs al democrației prusace, produs legitim al unui proces democratic. Prusac, desigur, dar democratic, cu tot ce înseamnă aceasta (înainte de a deveni „conducător iubit” a stat…

Detalii

---

Oculta și elefantul

Franța trăiește acum un trist paradox. Țara care a fost prima în laicizarea societății civile, care a separat statul și funcționarea lui de biserică, care a inventat democrația și a oferit-o cetățenilor săi, care a inventat „spiritul cartezian” (prin Descartes care, apropo, a zis așa: ”Nu e destul să ai o minte bună, trebuie s-o și folosești bine”… ia să vedem cum o folosiți…), se vede acum în situația deconcertantă de a fi campioana mondială a refuzului de vaccinare contra coronavirusului. Se vede treaba că Franța, după toate evoluțiile (și revoluțiile) democratice, a ajuns la un capăt de ciclu. Națiunea…

Detalii

---

Actualul sistem de învățământ trebuie abandonat!

Dintotdeauna am avut apucături de termită intelectuală. Când eram copil, cărțile erau cel mai apropiat prieten al meu, și nu-mi lipseau nicicând din preajmă. Din păcate pentru mine, interesat până la obsesie de pătrunderea misterelor existenței materiale, cărțile „de știință” mai că lipseau cu desăvârșire din panelul unei culturi comuniste incipiente, care iubea în schimb știința „practică”, menită să contribuie la formarea specialiștilor în motoare, instalații petroliere, baraje de acumulare… Și atunci, ce făceam? La fiecare început de an ne așteptau cuminți, pe colțul băncii, manualele care trebuia să ne fie tovarăși într-un an întreg de studiu, cunoaștere și descoperire.…

Detalii

---

Poveste tristă de Crăciun

Au și ecologiștii glumele lor. Doi pești stau la taclale: „Și specia asta invazivă este nemiloasă, strică definitiv echilibrul din ecosisteme, duce la extincții în masă a speciilor rezidente…” Celălalt pește: „De cine e vorba, de crapul asiatic?” Primul i-o trântește: „Tontule, este vorba despre om!” Acesta este unul dintre aspectele mai puțin cunoscute ale impactului activităților umane asupra ecosistemelor rezidente. Dacă în paradigma naturală se produc schimbări în ecosisteme doar odată cu schimbarea condițiilor geo-climatice, omul poate genera bulversări stihinice, conduse de interesele lui strict economice (că de asigurarea nevoilor elementare nu mai vorbim de multă vreme). Introducerea de…

Detalii

---

Pe ce v-ați p…

Am să vă împărtășesc una dintre poveștile moralizatoare pe care bunica mea mi le spunea. Un grup de „domnișori” merg pe jos spre un bal dintr-o localitate vecină. Trecând printr-un pâlc de pruni încărcați cu splendide prune brumării, scutură toți pomii, mănâncă câteva, și pe urmă se pișă pe cele rămase pe jos. Dansează toată noaptea la bal, iar dimineață se întorc spre casă prin același loc. O foame cumplită îi macină. Prunele cărnoase zăceau pe jos. Cu toată greața, se apucă să mănânce: „Nici asta nu-i pișată… nici asta nu-i pișată…” Circulă pe mediile sociale o expresie vulgară, dar…

Detalii

---