Primăria ne arată că suntem primul oraș din țară care elaborează o strategie privind locuirea în zona metropolitană. Și este un lucru excelent. Dar… Raportul experților Băncii Mondiale critică în cifre reci și dure strategia de până acum a municipiului. 

Să luăm situația privind locuințele sociale. Suntem de acord că nu toată lumea își permite o casă, că și la Cluj – ca peste tot în lume – sunt persoane marginalizate. Raportul Băncii Mondiale aubliniază cât de gravă este problema. La dezbaterea publică organizată în cadrul CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică, primarul Emil Boc a promis că locuințele informale (adăposturile improvizate) de la Pata Rât vor dispărea până în 2030. Dar nu se putea să dispară până în 2020? Sau, și mai bine, nu se putea acționa în așa fel încât să nici nu apară?

Vă invităm să vedem cifrele furnizate de Banca Mondială care pun în dificultate administrația publică locală. În zonele urbane marginalizate din Cluj-Napoca sunt 1.040 de unități locative informale, arată raportul. Mai mult de 10% din populația din zonele defavorizate nu avea acces la electricitate, se confrunta cu supraaglomerarea sau nesiguranță locativă, la momentul strângerii datelor.

37%

dintre persoanele din zonele marginalizate se declară ca fiind de etnie romă, cel mai mare procent dintre toate orașele din România cu peste 200.000 de locuitori. Și pentru acești oameni, Clujul s-a constituit într-un magnet.

Iată cum stăm cu locuințele publice: au fost 30% în 1990 și s-a ajuns la 1,78% în 2019.

625 

de locuințe sociale există astăzi, la care se adaugă 29 locuințe de necesitate. Din 2008 până astăzi, nu s-a mai finalizat niciun bloc de locuințe sociale. De curând, a apărut o nouă abordare, incluzivă, de a-i integra pe oameni, nu de a-i izola.

Potrivit raportului, „contractele de închiriere se semnează pe cinci ani, dar în practică acestea se reziliază doar în caz de deces sau evacuare”. Așa s-a ajuns ca unele locuințe sociale să fie ocupate de angajați ai Primăriei, care erau poate în dificultate acum 10 ani, însă acum au salarii de câte 2.000 de euro pe lună.

Angajați la Primărie fără jenă: au salarii de peste 10.000 de lei și apartamente cu chirie „cât patru pachete de țigări”

„Ca un om credincios ce sunteţi, vă îndemnăm să conştientizaţi lipsa de umanitate a acestor acţiuni şi să faceţi demersuri pentru a reconstrui relaţiile cu comunitatea romă din oraşul dumneavoastră”, i-au scris într-o scrisoare trimisă lui Emil Boc 23 de prelaţi britanici, printre care Arhiepiscopul de Wales, Episcopul de Manchester şi Salisbury şi Rabinul din Westminster, la iniţiativa organizaţiei Amnesty International. Suntem în 2021.

În medie, în fiecare an există o cerere de 300-400 de locuințe sociale, dar se repartizează 12-15. Doar 2-3% dintre cei care au nevoie primesc un adăpost. În 2018 și 2019, Primăria Cluj-Napoca a furnizat 127 vouchere pentru plata chiriei către persoane defavorizate, ceea ce înseamnă că sunt alte câteva sute de sărmani rămași complet în afara ariei de acoperire a municipalității. De vină este și faptul că proprietarii de locuințe sunt reticenți în a închiria familiilor cu copii sau minorităților etnice. Vestea bună este că, printre dezvoltatorii imobiliari, există unii dispuși că ofere câte un apartament din fiecare construcție, sigur, în schimbul unor beneficii, pentru persoane marginalizate.

La final, raportul Băncii Mondiale zice așa: “Locuințe subvenționate inadecvate pentru grupurile de populație cu venituri mici și marginalizate: Supraaglomerarea, informalitatea și lipsa de adăpost devin din ce în ce mai răspândite”. Deci cum rezolvăm asta până în 2030?