Zvonul care a tulburat Consiliul Local: PNL vrea să-l elimine pe Șerban Țigănaș din comisia de urbanism

Ședința Consiliului Local Cluj-Napoca de luni a fost marcată de dispute și nemulțumiri, după ce s-a ajuns la punctul 40 de pe ordinea de zi – alegerea membrilor Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism.
Deși procedura ar fi trebuit să fie una de rutină, zvonul că PNL încearcă să-l elimine din comisie pe arhitectul Șerban Țigănaș a inflamat discuțiile și a generat o dispută procedurală care a dus, în final, la amânarea votului. Asta după ce s-a luat și o pauză de 10 minute. „Trebuie să mă lămuresc în privința unor aspecte juridice”, a spus viceprimarul Dan Tarcea.
Secretomanie și contestări
Președintele de ședință, Dan Tarcea (PNL), a insistat ca votul să fie secret, spre nemulțumirea unor consilieri locali. Problema a apărut din faptul că cinci membri ai Consiliului participau online, iar regulamentul impunea ca doar cei prezenți fizic să poată vota în astfel de condiții. Astfel, s-a încercat excluderea de la vot a celor cinci consilieri conectați de la distanță, ceea ce a stârnit proteste și, în final, a dus la amânarea deciziei.
De remarcat că, în 2017, votul pentru aceeași comisie a fost secret, însă în 2021, în condiții pandemice, votul s-a desfășurat deschis.
De ce ar vrea PNL să-l elimine pe Țigănaș
Deși comisia este alcătuită din specialiști desemnați de diverse instituții – fără a fi remunerați, iar opiniile lor fiind doar consultative – numirea lui Șerban Țigănaș pare să fie un punct sensibil pentru administrația Boc.
Țigănaș este una dintre cele mai importante voci ale urbanismului din România, fost președinte al Ordinului Arhitecților din România și fost secretar general al Uniunii Internaționale a Arhitecților.
Arhitectul a proiectat două dintre clădirile cu care Clujul se mândrește: Cluj Arena și BTarena.
Totuși, pe lângă acest CV impresionant, el a fost și o prezență incomodă pentru actuala administrație locală.
Două elemente par să fi contribuit la această tentativă de îndepărtare:
- Apariția lui Șerban Țigănaș pe scenă, anul trecut, la lansarea candidaturii lui Sabin Sărmaș, principalul rival al lui Emil Boc pentru Primăria Cluj-Napoca.
- Criticile sale constante la adresa unor proiecte ale administrației locale, exprimate în podcastul Urbea 9, produs de Media9.
Cele 16 propuneri pentru comisia care va opera din martie
Președinte:
• Arh. Daniel Pop– Arhitectul șef al municipiului Cluj-Napoca
Membri:
• Arh. Mihaela Vrabete– Reprezentanta Registrului Urbaniștilor din România – Biroul teritorial al regiunii de dezvoltare N-V
• Arh. Vlad Negru– Reprezentantul Registrului Urbaniștilor din România – Biroul teritorial al regiunii de dezvoltare N-V
• Arh. Voicu Bozac– Reprezentantul Registrului Urbaniștilor din România – Biroul teritorial al regiunii de dezvoltare N-V
• Urb. Mihai Burada– Reprezentantul Registrului Urbaniștilor din România – Biroul teritorial al regiunii de dezvoltare N-V
• Arh. Șerban Țigănaș– Reprezentantul Facultății de Arhitectură și Urbanism Cluj-Napoca
• Arh. Marcel Crișan– Reprezentantul Uniunii Arhitecților din România – Filiala Cluj
• Arh. Adrian Iancu – Reprezentantul Uniunii Arhitecților din România – Filiala Cluj
• Arh. Dan Domșa– Reprezentantul Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania
• Arh. Eleonora Dulău– Reprezentanta Ordinului Arhitecților din România – Filiala Transilvania
• Arh. Sorin Scripcariu– Reprezentantul Direcției Județene pentru Cultură Cluj
• Arh. Claudiu Salanță– Arhitectul șef al Județului Cluj
• Ing. Corina Ciuban– Director executiv Direcția Urbanism, Direcția Generală de Urbanism
• Arh. Andreea Mureșan– Șef Serviciul Strategii Urbane, Direcția Generală de Urbanism
• Jr. Adina Ecaterina Pop– Șef Serviciul Contencios, Direcția Juridică
• Ing. Mirela Mărincean– Șef Serviciul Siguranța Circulației, Direcția Tehnică