ZOOM IN: Cum se face practica la USAMV Cluj. “Mergem pe teren, cu cizme de gumă, apoi analizăm în laborator” (P)

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     2510 Vizualizări.  

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj, împreună cu website-ul Media9.ro, vă propun o serie de interviuri video sub titlul ZOOM IN. Am intrat în viața universității care studiază viața și am descoperit, prin ochii unor studenți și ai unor cadre didactice, frumusețea educației și cercetării la USAMV.

Roxana Mariș este student masterand la Facultatea de Agricultură. Roxana este din Cluj-Napoca, absolventă a Liceului “Eugen Pora”, secția “Științele naturii”. Ea a fost atrasă de școală, dar și de campus, cel mai mare din Cluj. Povestește că, atunci când a ajuns aici prima dată, pe peluză erau sute de studenți, așezați direct pe iarbă, ca în filmele cu universități din Statele Unite. Atmosfera relaxată a cucerit-o. Cel mai tare îi place însă practica.

“Practica este foarte dinamică. Facem practică atât în cadrul campusului, cât și în laboratoarele pe care ni le oferă universitatea. (…) La practică ceea ce este foarte frumos este că mergem pe teren, suntem cu cizme de gumă, apoi ne întoarcem în laborator să analizăm ce am cules, ajungem să ne punem halatele albe, și nu este timp să te plictisești. Apoi mai este și viața de student. Ieșim în oraș, ieșim în natură, cu corturile, facem team-buildinguri. Când este vreme urâtă, serile din cămin… merită trăite”, spune Roxana Mariș, în interviul realizat chiar pe peluza USAMV.

Am rugat-o pe Roxana să rezume într-un singur cuvânt interacțiunea ei cu USAMV. Vă invităm să îl aflați, urmărind interviul video.

La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, înscrierile pentru studiile de licenţă şi de masterat pentru anul academic 2020-2021, se fac în perioada 7 iulie – 1 octombrie 2020, la cele 5 facultăţi ale Universităţii – Facultatea de Agricultură, Facultatea de Horticultură, Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii, Facultatea de Medicină Veterinară şi Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor.

La nivel de licenţă, înscrierea candidaților va fi continuă, începând cu data de 7 iulie 2020 și până la 1 octombrie 2020; ierarhizarea candidaților și declararea statusului de admis/respins/în așteptare se va face săptămânal, urmată de semnarea on-line sau on-site a contractelor de studii. 

Toate detaliile se găsesc la https://admitere.usamvcluj.ro/

About