Zilele Clujului 2019. “Cluj”iversare cu Tudor Chirilă
Se apropie Zilele Clujului, sărbătoare mutată anul acesta la final de septembrie. Organizatorii au denumit ultima seară, cea de 30 septembrie, “Cluj”iversare, întrucât “Zilele Clujului aniversează o parte dintre instituțiile clujene care au conturat evoluția orașului în ultimul secol”.
Este ocazia cu care, în Piața Unirii, vor concerta trupe cunoscute. Vedeta serii va fi trupa Vama, a cunoscutului muzician Tudor Chirilă.
Iată programul de luni, 30 septembrie:
18:00 – Jo Official
18:45 – Trupa Hara
19:30 – Compact B Original
20:30 – Vița de Vie
21:30 – Vama
Festivalul orașui va porni la drum vineri, în 27 septembrie. “Creativ, dinamic, colorat, multicultural, conectat și incluziv, Zilele Clujului reflectă comunitatea căreia îi este dedicat”, este modul în care se prezintă evenimentul organizat de Primărie. Sunt sute de momente gândite în puzzle-ul creat pentru 2019, pentru toate vârstele și toate gusturile.
Nu mâncați acasă! Pe parcursul întregului eveniment, pe strada Mihail Kogălniceanu va avea loc un festival gastronomic. Puțin mai încolo, pe strada Potaissa, vor fi puse în scenă lupte de gladiatori, turniruri medievale, vor fi reconstituite bătălii și stiluri de viață de mult uitate. Nu neglijați dorințele copiilor, care de la daci și romani vor dori să meargă la Funzone, în Parcul Central. Amatorii de teatru vor putea urmări Chiritza în concert, în seara de 27 septembrie, în centrul orașului.
V-am spus de Tudor Chirilă, din ultima seară. Până atunci, scena din Piața Unirii va găzdui și alte concerte atractive: va fi multă muzică populară, dar și clasică.
Zilele Clujului este acel moment în care marii artiști ai orașului își dau mâna: orchestrele și soliștii Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, ai Filarmonicii de Stat Transilvania, Operei Naționale Române și Operei Maghiare vor încânta în seara de 28 septembrie.
Găsiți toate evenimentele AICI.