Viitorul prefect al Clujului, primul de etnie maghiară din istoria județului, are 29 de ani. „Nu îi cunosc personal pe domnii Tișe și Boc, dar voi fi accesibil și bine intenționat”

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     12008 Vizualizări.  

Viitorul prefect al Clujului este Tasnadi Szilard, așa cum Media9 a prezis de ieri (AICI) și a anunțat în premieră azi-noapte (AICI). Tasnadi are 29 de ani, va împlini 30 în martie 2021. Este căsătorit și are o fetiță de doi ani și jumătate. Este avocat în Baroul Cluj, a absolvit Dreptul în 2015. Are mai multe funcții în UDMR: membru în Consiliul Reprezentanților Județeni, face parte din Comisia de Disciplină și Etică la nivel național și este cenzor al organizației de tineret. Faptul că devine prefect de Cluj l-a luat pe nepregătite, deși el fusese desemnat candidat încă de la începutul lunii ianuarie.

“Am adormit aseară devreme, iar dimineață aveam telefonul plin de mesaje. Toată dimineața am vorbit la telefon. Nu mi s-a descărcat niciodată bateria atât de repede. Sunt șocat, am multe emoții, dar încerc să mă acomodez cu ideea. Sunt convins că o să mă descurc, că o să ne descurcăm, pentru că este o muncă de echipă. Știu că sunt primul prefect maghiar al județului Cluj, dar sunt convins că vom prospera, că vom merge înainte cu viteza corespunzătoare. Nu trebuie să apară frici etnice, administrația locală se face prin colaborare cu toți cei implicați și prin deschidere. Nu îi cunosc personal pe domnii Tișe și Boc, dar voi fi accesibil și bine intenționat”, a subliniat Tasnadi, pentru Media9.

Viitorul prefect a vorbit în termeni laudativi despre actual deținător al funcției, Mircea Abrudean, care va pleca pe o poziție de secretar general adjunct al Guvernului. “A gestionat super-bine criza covid. Sunt convins că vom merge înainte cu aceleați rezultate. Promit o transparență totală, iar în ceea ce privește pandemia, vom continua comuncările obișnuite ale situației, conform standardului impus de Abrudean”, a afirmat Tasnadi Szilard.

Săptămâna aceasta vom afla și subprefecții, unul de la PNL, altul de la PLUS. Prefectura va avea din 2021 și un secretar general.

About