Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a explicat, astăzi, de ce o stradă din municipiu nu e asfaltată în întregime de 20 de ani. Este vorba de strada Galați, cartierul Între Lacuri. Localnicii s-au plâns de starea în care se află respectiva stradă, iar reclamațiile lor au ajuns și la viceprimarul Dan Tarcea.
„Primesc des mesaje și comentarii despre 𝐒𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐆𝐚𝐥𝐚𝐭̦𝐢: „𝑂𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑜 𝑎𝑠f𝑎𝑙𝑡𝑎𝑡̦𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑡? 𝑁𝑢 𝑎𝑡̦𝑖 𝑟𝑒𝑢𝑠̦𝑖𝑡 𝑑𝑒 20 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑖!”
Adevărul este că porțiunea care a rămas neasfaltată 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐮 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜, 𝐜𝐢 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐚𝐭. Administrația nu poate interveni acolo – nici să asfaltăm, nici să amenajăm drumul. Atunci când am încercat să-l facem practicabil, am fost notificați prin avocat să readucem terenul la starea inițială, iar ulterior am fost chiar acționați în instanță de către proprietarul terenului.
Tot ce a fost domeniu public pe Strada Galați a fost modernizat. În cartierul Între Lacuri s-au făcut investiții importante:
Toate străzile aflate pe domeniul public au fost asfaltate,
724 de garaje au fost demolate și transformate în peste 1.000 de locuri de parcare,
A fost realizat Parcul Între Lacuri – aproape un hectar de spațiu verde, cu arbori, alei, locuri de joacă și iluminat modern.
Iar în continuare urmează Parcul Est, cel mai mare parc al orașului, cu peste 55 de hectare.
Pe scurt: modernizăm tot ce ține de domeniul public, dar pe teren privat legea nu ne permite să intervenim”, a transmis viceprimarul Dan Tarcea.