Vestigiile arheologice din Parcul I.L. Caragiale: cum se pot pune în valoare. „Este important să evităm transformarea acestei zone într-o groapă de gunoi”

Primăria Cluj-Napoca a anunțat o investiție de 500.000 de euro pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în Parcul I.L. Caragiale. Aceste ruine, care relevă fragmente din istoria orașului, sunt considerate importante din punct de vedere istoric și cultural, iar autoritățile locale își propun să le transforme într-un punct de interes turistic. Cu toate acestea, soluțiile tehnice pentru valorificarea lor nu se cunosc încă.

Arhitectul Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, a atras atenția în podcastul Urbea9 asupra dificultăților tehnice și financiare ale utilizării sticlei pentru protejarea și expunerea vestigiilor, așa cum s-a făcut în Piața Unirii. El a explicat că soluția utilizată acolo s-a dovedit a fi ineficientă, atât din punctul de vedere al durabilității, cât și al costurilor de întreținere.

„Varianta din Piața Unirii, cu sticlă deasupra, a eșuat. S-a știut de la început că nu este o soluție extraordinară, pentru că s-a mai încercat lucrul ăsta în alte țări europene. Sticla, în planuri orizontale, expusă în spațiul liber, nu rezistă fără să se deterioreze. Este și foarte costisitoare, atât ca realizare, cât și ca mentenanță”, a declarat Țigănaș.

Arhitectul a exclus și posibilitatea construirii unei clădiri care să adăpostească ruinele, argumentând că aceasta ar distruge spațiul verde din parc: „A face o clădire în care să intri să le observi ar fi o soluție care nu-și are sensul aici. Practic, ar înjumătăți parcul și ar distruge spațialitatea de care ne bucurăm acum.”

În schimb, el a sugerat soluții mai simple și mai integrate cu peisajul existent: „Soluția ar putea fi de a împrejmui ruinele sau de a găsi o formulă care să permită traversarea sau tranzitul zonei. Este important să evităm transformarea acestei zone într-o groapă de gunoi, ceea ce depinde atât de felul în care o folosim, cât și de modul în care este întreținută.”

Arhitectul a subliniat că problema principală nu este neapărat complexitatea soluției, ci timpul necesar pentru a găsi o abordare rezonabilă: „Eu sunt optimist. Nu cred că este o problemă atât de complicată. Este mai mult o problemă de timp, mai ales dacă există buget.”