#Urbea9. Șerban Țigănaș despre Parcul Zorilor: „Făcut prost de la început, o mântuială”. Care este „spațiul ucis”

Autor  admin   în       8 luni în urmã     6254 Vizualizări.  

La 1 martie s-a inaugurat noul parc din cartierul Zorilor, mic, dar care ar putea deveni extrem de scump, dacă Primăria pierde definitiv procesul cu dezvoltatorul pe care l-a expropriat, Sile Pușcaș. Am mers și noi să vedem ce s-a făcut; noi, adică emisiunea Urbea9, produsă de Media9, cu arhitectul Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism, și jurnalistul Ionel Lespuc. Au fost și lucruri de apreciat, dar și unele de criticat, pentru că sunt zone unde parcul nu pare nou, ci o vechitură care s-a tot renovat.

Vedeți mai jos emisiunea:

Scările și parapetele, în special, s-au făcut în bătaie de joc. ”Arată reparate, de parcă au 50 de ani de viață. De fapt, au fost făcute prost de la început. Groaznic! Chiar așa?”, s-a mirat Șerban Țigănaș.

Acesta a criticat și zona centrală a parcului, unde există un cerc de beton cu bolovani încastrați. ”Este un spațiu ucis. Undeva, pe un desen, cuiva i-a plăcut să fie un cerc în mijlocul unui alt cerc. E o idee nefericită”. Practic, spațiul e complet nefuncțional; nu te poți plimba, nu poți merge cu bicicleta, patinele cu rotile.

 

Ce a mai observat fostul președinte al Ordinului Arhitecților din România. De bine: că parcul s-a construit pe mai multe platforme, lucru care îi sporește intimitatea; că ideea generală este bună, dar se poticnește la detalii. De mai puțin bine: că nu există suficiente accese pentru cei din zona de sud a cartierului Zorilor, dar și că ar trebui noi treceri de pietoni, în zonă, ca să se ajungă mai ușor la parc dinspre nord. Tot la ”așa nu”: faptul că Primăria s-a angajat printr-un protocol să dezvolte toate spațiile publice prin intermediul unor concursuri de arhitectură, dar acum face mai multe astfel de investiții după cum are chef.

Țigănaș a opinat că stația de carburanți din zonă trebuia relocată, pentru a se câștiga spațiu verde. Așa cum știți, în Mănăștur, odată cu începerea lucrărilor de modernizare a parcului Primăverii, urmează să dispară benzinăria MOL.

DECLARAȚIE

”În concluzie, inițiativă foarte bună, concepția în general bună, aștept vegetația, achiziție care nu respectă principiile care ne conduc, cele de calitate, design de detaliu discutabil, dar ansamblu rezonabil spre bun, iar execuția… pardon, absolut pardon. Parcă n-au mai construit, parcă nu s-a specializat pe așa ceva. (…) E o mântuială”.

Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.