#Urbanism și #trafic. Bucureștiul se teme să nu ajungă la „un blocaj fără precedent”. Clujul este deja acolo

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     1396 Vizualizări.  

Într-o analiză a mandatului de primar al lui Nicușor Dan, știripesurse.ro ajunge la o serie de concluzii privind urbanismul. În condițiile în care primarul a oprit construcțiile, piața economică este afectată pe orizontală, ceea ce creează și efecte sociale. Mai mult, decizia dă o lovitură grea traficului și mediului, găsiți explicațiile în text.

„În domeniul construcțiilor, miza corectă ar fi trebuit să fie o disciplină edilitară, chiar și prin suspendarea PUZ-urilor, pentru un an de zile. Astăzi, însă, Capitala se află într-un blocaj fără precedent, care cu certitudine va afecta, economic, și social, toată regiunea. Asta pentru că imobiliarele (spații de locuit, birouri sau depozite) sunt un domeniu inerțial, în care predictibilitatea contează enorm, mai ales pentru marii jucători. O bună parte din companii internaționale au anunțat ieșirea de pe piață, ceea ce va conduce nu doar la o scădere a investițiilor corecte și a concurenței, dar mai ales la un spațiu de manevră tocmai pentru cei cu care Nicușor Dan susținea că se luptă: dezvoltatorii dubioși, care oricum au acționat la limita sau în afara legii. Blocajul acestei industrii are potențialul de a afecta cu circa 5% PIB-ul național și riscă să falimenteze mii de firme de pe orizontală, însemnând zeci de mii de șomeri. În plus, iminenta anulare în instanță a Planului Urbanistic General va face imposibile chiar și lucrările inițiate de primărie, nu doar pe cele private. În fine, exodul construcțiilor către zona metropolitană, a localităților limitrofe, este o lovitură dată traficului și mediului, crescând timpii de mers cu mașina și poluarea din oraș, câtă vreme cei mutați lângă București lucrează tot în oraș, iar copiii lor merg la aceleași școli din Capitală”, se arată în articol.

La Cluj suntem deja aici. Construcțiile nu s-au blocat complet, decât pe anumite artere. În rest, autorizații se dau, însă tot mai puține în ultimii doi ani. În acest timp, „orașul-magnet” continuă să atragă, politici publice prin care cetățenii să renunțe la mașinile care aglomerează și poluează nu s-au luat prea multe, iar traficul a devenit de coșmar.

Locuitorii din Florești, Baciu sau Apahida sunt tot clujeni, mutați însă acolo unde au găsit apartamente de cumpărat/închiriat, și se ambuteiază pe Calea Florești, Calea Baciului, Traian Vuia, Aurel Vlaicu și multe alte artere. Nu e vina locuitorilor actuali sau viitori de pe acele artere că e trafic pe strada lor.

Așadar, Clujul, ca și Bucureștiul, se află într-un blocaj fără precedent. Iar articolul are soluția: „miza corectă ar trebui să fie disciplina edilitară”.

 

About