Un spital privat se va construi în „buricul târgului”. Proprietarii au vrut să facă heliport, dar nu li s-a permis
Imobilul care va găzdui un spital nou, ce urmează a se construi pe Calea Moților, chiar lângă vechea Policlinică, este în faza de consultare publică, înainte de a primi votul consilierilor locali.
Vorbim despre un edificiu modern, cu 3S (subsol) + P (parter) + 4 E (etaje) + Eth (etaj tehnic).
Subsolurile vor fi destinate garării autovehiculelor și spațiilor tehnice, iar celelalte etaje vor fi destinate funcțiunilor medicale.
Vestea bună este că parkingul subteran va putea fi folosit de oricine dorește să-și lase temporar automobilul în zona centrală. Sigur, contra cost. El se va învecinat cu viitoarea linie de metrou, care are prevăzută o stație lângă primărie.
Proiectul a fost realizat de biroul de arhitectură și urbanism TransForm, deținut de arh. Vlad Negru.
Proiectul a fost contestat de reprezentanții Institutului Inimii, la momentul analizei din comisia de urbanism. S-a considerat însă că nu au suficiente argumente.
12
milioane de euro este valoarea totală a investiției în spitalul de pe Calea Moților/23.
Inițial, pe planșe apărea și un heliport. Comisia zonală de monumente istorice a decis însă eliminarea acestei dotări. Din păcate, Clujul nu are în continuare un heliport în zona clinicilor, pentru situații de urgență. Mai dă o mână de ajutor USAMV.
Spitalul va avea funcțiuni complexe și profil chirugical – chirurgie abdominală, toracică și vasculară și transplant.
Documentația a fost întocmită la cererea beneficiarului s.c. Entusia s.r.l. din Cluj-Napoca, cu sediul pe str. Episcop Marton Aron, care deține și parcela de pe Calea Moților.
606
metri pătrați este suprafața parcelei de pe Calea Moților, nr.23.
Parcela pentru care se instituie subzona reglementată se învecinează la sud și est cu Institutul Inimii, Policlinica de diabet, Clinica ORL, Chirurgie 2 a căror acces de pe Calea Moților se află la sud-estul parcelei studiate.