Un consilier județean și-a donat casa de peste un milion de euro, un altul colecționează diamante, ceasuri și bijuterii din aur. Averile consilierilor județeni (I)
Noul Consiliu Județean a fost învestit la sfârșitul lunii trecute, iar Media9 vă prezintă declarațiile de avere ale noilor consilieri județeni. În noul său format, Consiliul Județean Cluj are 36 de consilieri județeni, cei mai mulți din partea PNL: 13. Social – democrații au șapte consilieri, Alianța Dreapta Unită (ADU), formată din USR, Forța Dreptei și PMP, are șase posturi, UDMR – șase locuri, iar AUR – patru. Pe lângă acestea, sunt și cele două posturi de vicepreședinți ai CJ: Radu Rațiu (PNL) și Vákár István-Valentin (UDMR).
Pentru a nu vă încărca memoria cu foarte multe date, Media9 vă prezintă declarațiile de avere pe episoade, în funcție de partide. Astăzi vă prezentăm declarațiile de avere ale consilierilor județeni PNL. Sunt 13, dar nu toți și le-au depus până acum. Liberalii sunt și cei mai numeroși în Consiliul Județean Cluj.
- Unul dintre cei mai bogați consilieri județeni este Florin Stamatian. Acesta este un cunoscut medic ginecolog din Cluj, ajuns acum la pensie, fost prefect al județului, fost parlamentar PD (PNL) și fost consilier local. Conform celei mai noi declarații de avere depusă în 7 noiembrie 2024, Florin Stamatian are un autoturism BMW cumpărat în 2020, tablouri și icoane în valoare de 20.000 de euro, bijuterii de 8.000 de euro, conturi în bănci de aproximativ 18.000 de lei + 10.000 de euro. Florin Stamatian a mai declarat plasamente de 100.000 de dolari americani și că, în 9 august 2024, i-a transferat fiului său, Andrei Stamatian, un imobil cu o valoare de 5.240.480 de lei (peste un milion de euro).
- Consilierul județean Florin Stamatian a mai declarat venituri de aproximativ 130.000 de lei de la Spitalul Clinic de Urgență Cluj-Napoca (cercetător la Institutul Imogen) și ca membru în Consiliul de Administrație al Autorității Naționale de Management în Sănătate. Stamatian a mai declarat venituri de 19.200 de lei ca membru în Academia de Științe Medicale, o pensie de 139.000 de lei, dar și o indemnizație de aproape 32.000 de lei ca fost deputat în Parlamentul României. Soția sa, Cristina Stamatian, a rotunjit venitul familiei cu pensia de 88.000 de lei și cu titluri de stat în valoare de 16.000 de dolari americani. Declarația de avere a consilierului CJ Florin Stamatian poate fi consultată AICI.
- Consilierul județean Cristian Ciuta (foto jos), ales președinte al Comisiei Juridice și Administrație din CJ Cluj la învestirea noului consiliu, a declarat un apartament de 63 mp în Florești, cumpărat în 2013, un autoturism Dacia, conturi în bănci de aproximativ 90.000 de lei, plasamente de aproximativ 60.000 de lei, un salariu de 25.000 de lei de la firmele sale, Condor Napoca și Schele Transilvania, dar și dividende de la cele două societăți pe care le deține de aproximativ 180.000 de lei. În plus, Cristian Ciuta a mai declarat venituri de aproximativ 50.000 de lei provenite din afacerile sale, un venit de 36.560 de lei din subvenții agricole și 14.175 de lei indemnizație de consilier județean. Cristian Ciuta este la al doilea său mandat de consilier județean consecutiv. Declarația sa de avere poate fi consultată AICI.
- Consilierul județean Maria Forna (foto jos) a declarat că deține terenuri agricole de aproximativ 3.500 mp în Cluj-Napoca, un teren intravilan de 7.300 mp în județul Sibiu, două apartamente în Cluj-Napoca, de 41, respectiv de 82 de metri pătrați și bunuri imobile înstrăinate în valoare totală de aproximativ 900.000 de euro. Maria Forna a mai declarat conturi şi depozite bancare ori fonduri de investiţii în valoare de aproximativ 180.000 de lei. Conform declarației proprii, Maria Forna are datorii de 933.000 de lei și a încasat un salariu de la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații – ANCOM de 72.842 de lei, o indemnizație din partea Agenției Teritoriale de Organizație Publică (ATOP) Cluj de 39.393 de lei, 59.464 de lei ca și concediu maternal + o sumă de 62.100 de lei ca „indemnizație creștere copil și reinserție” + 19.700 de lei drept bursă de doctorat. Maria Forna este la al doilea mandat consecutiv în Consiliul Județean Cluj. Declarația sa de avere poate fi consultată AICI.
- Consilierul județean Marinela Marc deține, împreună cu soțul său, un teren extravilan de 1.500 de metri pătrați în Beliș, un apartament de 70 de metri pătrați în Cluj, o casă de vacanță în Beliș de 120 de metri pătrați și un autovehicul Mitshubishi Eclipse. Marinela Marc, care este și liderul de grup al PNL în CJ Cluj și este la al doilea mandat consecutiv, a obținut un venit de 127.649 de lei ca inspector șef al Inspectoratului Școlar al Județului Cluj și de 15.756 de lei ca și consilier județean. Soțul său, Mircea Marc, a obținut un venit de 144.026 de lei ca director de producție la Supercom Cluj. Declarația de avere a Marinelei Marc poate fi consultată AICI.
- Consilierul județean George Moldovan pare a fi unul dintre cei mai „subțiri” din acest punct de vedere. Conform propriei sale declarații de avere, acesta are un autoturism BMW din 2008 și datorii de 180.000 de lei. George Modovan este un „new entry” în Consiliul Județean și, ca asistent medical, a câștigat anul trecut 68.554 de lei. Soția sa, Ioana Diana Moldovan, medic la Spitalul orășenesc din Huedin, a avut în 2023 un venit de 104.626 de lei. Declarația de avere a lui George Modovan poate fi consultată AICI.
- Consilierul județean Bashar Molhem este, la rândul său, unul dintre cei mai bogați consilieri județeni clujeni. El a declarat un teren de 236 de metri pătrați în Cluj, un apartament de 70 de metri pătrați în Cluj, diamante în valoare de 8.000 de euro, bijuterii din aur de 6.000 de euro și ceasuri/bijuterii în valoare de 79.400 de lei. Bashar Molhem a mai declarat că a împrumutat diverse persoane ori a făcut plasamente care au însumat 102.000 de dolari americani (în nume personal) și a făcut împrumuturi totale de aproximativ 1,9 milioane de lei și 80.000 de euro.
- Astfel, Bashar Molhem este unul dintre cei mai avuți consilieri județeni. După învestirea noului CJ Cluj, Bashar Molhem a fost ales președintele Comisiei de Buget – Finanțe din cadrul Consiliului Județean Cluj, una dintre cele mai importante din cadrul forului legislativ. El se află la al doilea mandat consecutiv în CJ Cluj. Declarația sa de avere poate fi consultată AICI.
- Consilierul județean Iuliu Sămărtean deține un teren intravilan în Gherla de 500 de metri pătrați și mai multe terenuri agricole însumând o suprafață totală de peste 52.000 de mp în Țaga, județul Cluj. Iuliu Sămărtean mai deține o casă în Gherla, de 140 mp și un apartament în Florești de 62 mp. Plus două autoturisme. Acesta a vândut o casă în valoare de 105.000 de euro. Iuliu Sămărtean a încasat anul trecut o indemnizație de 13.140 de lei, el aflându-se la al doilea mandat consecutiv la CJ Cluj. Declarația sa de avere poate fi consultată AICI.
- Consilierul județean Georgiana Sima (foto jos), care candidează din partea PNL Cluj pentru un post de parlamentar la alegerile din acest an, din 1 decembrie, n-a declarat nicio proprietate. Are, în schimb, conturi în bănci de aproximativ 180.000 de lei și 20.000 de euro. Georgiana Sima, care a lucrat în Primăria Cluj-Napoca, a primit anul trecut un salariu de 92.326 de lei, iar cât a fost consilier local la Câmpia Turzii – 10.055 de lei. Georgiana Sima a intrat în Consiliul Județean în acest an, în locul unui alt consilier PNL. Declarația sa de avere poate fi consultată AICI .
- Consilierul județean Ovidiu Sebastian Stănilă deține un apartament de 67 mp și o casă de 350 mp, ambele în Cluj-Napoca. Acesta a încasat anul trecut un salariu de aproape 150.000 de lei de la Spitalul Municipal Turda. De la același spital, soția sa, Laura Stănilă, a avut un venit de 124.979 de lei în 2023 și dividende de la o clinică particulară, Medsol, de 178.406 de lei. Ovidiu Sebastian Stănilă este la primul său mandat de consilier județean. Declarația sa de avere poate fi consultată AICI.
- Consilierul județean Paul Adrian Țiriac, nou ajuns în Consiliul Județean, a declarat doar venitul câștigat la Sala Polivalentă: 70.401 de lei în 2023. Declarația sa de avere poate fi consultată AICI.
Consilierii locali Igor Cojocaru și Ignat Moraru (PNL Cluj) nu și-au depus declarațiile de avere până la data redactării acestui articol.
Media9 va publica, în viitorul episod, declarațiile de avere ale celorlalți consilieri județeni.
Lista consilierilor județeni după învestirea din 24 octombrie 2024
• PNL: Cristian Ciuta, Maria Forna, Marinela Marc, Bashar Molhem, Iuliu Sămărtean, Georgiana Sima, Igor Cojocaru, George Moldovan, Florin Stamatian, Radu Rațiu, Ovidiu Stănilă, Ignat Morar și Paul Țiriac.
• PSD: Alexandru Cordoș, Laura-Elena Chiorean, Valentin Cuibus, Remus Lăpușan, Andrei Bradea, Luana-Beatrice Șerban, Horea Dorin Chirteș.
• USR, PMP și Forța Dreptei: Mihai Iepure, Ionuț Florea, Dorel Secară, Adrian Nicolae Pițu, Marius Sironka și Ionela Timiș.
• UDMR: Vákár István-Valentin, Antal Géza, Balla Francisc, Lőrinczi Zoltán-László, Reș Eva și Szabo-Csorba Zsuzsanna.
• AUR: Eugen Șipoș, Alexandru Curea, Mircea Irimie și Alexandru Dan Petaca.
În ședința de învestire a noului CJ Cluj, au fost stabiliți și liderii de grupuri: Marinela Marc, la PNL, Alexandru Cordoș, la PSD, Ionuț Florea, la USR, Eugen Șipoș, AUR, și Antal Geza, UDMR.
Te-ar putea interesa și acest articol: