Un belgian își face șură și grajd, în județul Cluj. Va avea microfermă de capre și va procesa laptele la parterul casei

Autor  admin   în       3 years în urmã  

Comisia de urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj a avizat favorabil, în ultima ședință, PUD-ul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire a unei microferme în satul Aluniș, comuna Sâncraiu, județul Cluj. 

Beneficiarul acestui imobil este JFM, un belgian venit aici în cursul anului trecut.

E vorba de un cetățean din Belgia care vrea să realizeze aici o fermă de capre. La noi, la Aluniș, a venit în primăvara anului trecut din secuime. A luat avizele de la primărie și le-a înaintat Consiliului Județean Cluj. Nu știu mai multe”, a declarat, pentru Media9, primarul comunei Sâncraiu, Póka Andrei-Gheorghe.

Planul urbanistic de detaliu are ca obiect construirea unui imobil cu subsol, parter și un etaj. Acesta este situat în satul Alunișu și cuprinde următoarele funcțiuni: o locuință unifamilială, atelier, grajd, șură și terasă acoperită.

Conform memoriului tehnic, se propune și construirea unei împrejmuiri spre domeniul public, amenajarea terenului, a accesului auto și pietonal pe terenul studiat.

Terenul din amplasament este proprietatea privată a inițiatorului, iar din totalul suprafeței de 8.531 de pe metri pătrați, 2.481 mp se află în intravilanul satului Alunișu, comuna Sâncraiu.

Potrivit arhitecților, JFM va avea un atelier de procesare a laptelui la parterul casei, iar el va locui la etaj.

Belgianul s-a adaptat foarte bine în țara noastră. Stilul arhitectural al construcțiilor este de tip rural, românesc. Nimic extravagant, nimic care să iasă din contextul satului Aluniș.

La finalul prezentării, proiectul a fost supus votului. Membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism Cluj au votat pentru un aviz favorabil.

About