Uitați de parcările din fotografie. Se eliberează jumătate de bulevard
Un bulevard al Clujului va fi eliberat de mașinile parcate. Este vorba despre Nicolae Titulescu, unde se circulă pe doar două benzi, deși ar fi loc de câte patru mașini pe carosabil, în paralel.
Primăria a luat decizia de a elibera în acest început de an o jumătate de bulevard. “Proprietarii de mașini care plătesc abonamente de parcare pe Nicolae Titulescu, pe sensul de mers către Iulius Mall, vor primi locuri în altă parte. Am creat sute de locuri de parcare prin crearea de sensuri unice pe străduțele din Gheorgheni și îi vom muta acolo. Astfel, pe un sens se va putea circula pe două benzi. Căutăm soluții și pentru clujenii care au locuri de parcare pe sensul opus”, a spus viceprimarul Dan Tarcea.
Pe Bulevardul Nicolae Titulescu este prevăzută și introducerea unor benzi dedicate pentru transportul în comun, dar acesta este un pas ulterior pe care îl va face municipalitatea. De asemenea, pe străzile adiacente ar urma să se construiască parkinguri. Pentru primul se fac deja demersuri. Adresa este strada Liviu Rebreanu numărul 5.
O altă arteră unde au fost de curând eliminate locurile de parcare de la bordură este strada Observatorului. Din toamnă, acolo se circulă pe patru benzi.