Trotinetele electrice de închiriat: au venit și “ceilalți”. Mai ieftini, dar cu efectiv redus

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     2082 Vizualizări.  

Două companii pun la dispoziția clujenilor trotinete electrice de închiriat. Una a venit din martie, Lime, cealaltă abia acum, la început de mai, Bolt. Efectivele de trotinete sunt însă la poli opuși: dacă ne uităm în cele două softuri, vedem că e mult la puțin. Bolt a adus doar câteva trotinete, în vreme ce Lime a “inundat” practic orașul.

Cât costă să mergi cu Lime? 4 lei pentru deblocare și primele 4 minute, după care 0,77 lei pe minut.

Lime a fost fondat în ianuarie 2017, la San Francisco, de Adam Zhang, Brad Bao, Charlie Gao și Toby Sun. În 5 ani, startup-ul a obținut investiții totale de 1,5 miliarde de dolari, conform Crunchbase. În mai 2020, Lime a ridicat o rundă de finanțare de 170 de milioane de dolari din partea unor investitori printre care Uber și Alphabet, compania-mamă a Google.

În noiembrie 2021 scriam pe StartupCafe.ro că Lime a obținut o nouă finanțare, de 523 de milioane de dolari de la Uber și alți investitori.

Trotinetele Bolt au alt sistem de tarifare. Deblocarea este gratuită, iar minutul costă 0,65 de lei. Startup-ul Bolt a fost înființat în august 2013 sub numele de Taxify, la Tallinn, Estonia, de frații Markus și Martin Villig. În România, Taxify a intrat în anul 2016, ca principal concurent al Uber.

About