Tren rapid. Ovidiu Cîmpean merge în Parlament cu un proiect de peste 10 miliarde de euro

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     3522 Vizualizări.  

Liberalul Ovidiu Cîmpean, poziționat pe locul al cincilea pe lista partidului pentru Camera Deputaților, dorește să meargă în Parlament cu un proiect extrem de ambițios. Este vorba despre trenul de mare vitează București – Cluj. În acest moment, trenurile operate de CFR Călători sunt de “mică viteză”: circulă la fel de repede ca în perioada interbelică.

“Trebuie să modernizăm și infrastuctura feroviară, care a rămas mult în urmă. Este nevoie, ca în țările avansate, să avem un tren de mare viteză, cu care să facem două ore până la București. Costul unei linii duble de mare viteză pe ruta Oradea – Cluj-Napoca – Brașov – București, aproximativ 600 de kilometri, este de aproximativ 10 – 12 miliarde de euro. Dacă îl facem pe acesta un proiect de țară, banii pot fi atrași din fonduri europene”, a spus Ovidiu Cîmpean (foto). În acest moment, Cîmpean este director în Primăria Cluj-Napoca, unde răspunde de redactarea, depunerea și implementarea proiectelor pe fonduri europene. 

Este important de reținut faptul că, deși Comisia Europeană și-a propus să tripleze numărul de kilometri de rețea feroviară de mare viteză până în 2030 (raportat la anul 2011), acest obiectiv este foarte greu de atins. Linii ferate de mare viteza nu există în Europa de Est.

„Cred ca la nivelul Uniunii Europene trebuie stabilit un plan clar de construire a unor linii de mare viteza si in Europa de est care sa fie conectate cu cele din vest. Căile ferate de mare viteză sunt un mod de transport confortabil, sigur, flexibil și prietenos cu mediul înconjurător. Acestea oferă beneficii socio-economice extrem de importante, fiind în acord cu obiectivele UE în materie de transport și coeziune”, a subliniat Ovidiu Cîmpean.

Până în 2050, cea mai mare parte a transportului de călători pe distanțe medii ar urma să se realizeze pe căile ferate (se urmărește un transfer de la transportul rutier la cel feroviar pentru 50% dintre transporturile interurbane de călători și de mărfuri pe distanțe medii). Transportul pe căile ferate de mare viteză ar trebui să se dezvolte mai rapid decât transportul aerian pentru călătorii de până la 1.000 km, iar până în 2050 toate aeroporturile din rețeaua centrală ar trebui să fie conectate la rețeaua de cale ferată, de preferință prin servicii de mare viteză. Aceste informații apar într-un raport al Curții de Conturi Europene, din anul 2018. Detalii AICI.

Despre trenul de mare viteză s-a mai vorbit în țara noastră, dar asta este tot ceea ce s-a făcut până acum. Inclusiv premierul Ungariei a declarat, chiar anul acesta, că dorește un tren de viteză Budapesta-Cluj Napoca. Guvernul Ungariei a alocat peste trei milioane de euro pentru realizarea studiului de fezabilitate a trenului de mare viteză Budapesta-Cluj Napoca-București. 

În acest moment, Ministerul Transporturilor derulează un proiect de modernizare și electrificare a tronsonului Cluj-Napoca – Episcopia Bihor, ca alternativă necesară pentru degrevarea traficului feroviar prin Curtici, punct de frontieră care tinde să se „sufoce”.

About