Trec de etajul 19, dar și de termenele promise. Finalizarea celui de-al doilea bloc ca înălțime din Cluj se amână

Autor  admin   în       2 years în urmã     7284 Vizualizări.  

Vă salut, sunt Maurer Panoramic și nu sunt gata când am promis. Așa s-ar putea prezenta blocul de 23 de etaje din Piața Abator.

Blocul a ajuns acum la etajul 19 și va trece în curând de 20.

Când au lansat proiectul, reprezentanții Maurer Imobiliare au anunțat că blocul va fi terminat în decembrie 2020. Or pe atunci abia ieșea din pământ. Ni s-a transmis, anul trecut, că termenul de predare va fi “ultimul trimestru din 2021”. Începând din vara lui 2021, etajele s-au ridicat rapid, unul câte unul. În termeni de promisiuni, însă, ansamblul este întârziat. 

300

de apartamente cu 2, 3 și 4 camere are Maurer Panoramic. În imobile vor mai fi birouri și spații comerciale.

La ultima discuție, reprezentanții Maurer mutaseră termenul. “Fundația a fost cea mai complexă din România, de aceea a durat foarte mult. (…) Clienții noștri înțeleg complexitatea proiectului și sunt confortabili cu termenul de finalizare. Estimăm că în 2022 se vor putea muta”, au transmis pentru Media9.

Ei bine, nu toți cumpărătorii sunt confortabili cu termenele. “Ai nevoie de 1 an de zile doar să finisezi 23 de etaje conform cerințelor viitorilor proprietari”, a spus unul dintre ei. “Au mințit cumpărătorii! Pe un afișier la șantier am văzut că au termen până în 2025. Cel mai probabil nu va fi gata mai repede de 2025”, a spus altul, pe platforma skyscrapercity.com.

E adevărat, pe panoul de informare termenul de finalizare oficial este august 2025, însă dezvoltatorul a adăugat o dată planificată de finalizare. Era 2021, deasupra s-a lipit o hârtie cu 30.12.2022.

Până la urmă, cei care se păcălesc cel mai tare sunt acum cei de la Maurer. Prețurile la materiale au crescut cu 30-50%, iar ei au vândut apartamentele la prețuri de 2018-2019.

Pe terenul care îi aparținea inițial lui Paszkany Arpad a fost gândit acest proiect de către frații Mărghitaș, fiii unui fost rector USAMV. L-au vândut apoi lui Nelu Varga, patronul CFR, care l-a dat mai departe la Maurer. Varga a rămas acționar minoritar. Când să se apuce de treabă, cei de la Maurer au găsit că proiectul era greșit și trebuie refăcut.

 

About