Comisiile tehnice de urbanism de la județul Cluj și de la municipiul Cluj-Napoca se diferențiază tot mai clar. Ședințele sunt conduse de primar, respectiv de președintele Consiliului Județean, ambii din același partid, naș și fin, dar abordările sunt extrem de diferite. Alin Tișe este pro-business, uneori parcă prea pro-business, având în vedere faptul că este, la rândul său, investitor imobiliar. Emil Boc a îmbrățișat de ceva vreme expresia “oraș pentru cetățeni, nu pentru profit”. Ea e corectă, în sine, dar nu și dacă ajunge să blocheze atât de multe investiții. Boc își asumă, practic, plecarea capitalului din Cluj-Napoca; oamenii de afaceri nu stau cu banii în buzunar, dacă aici sunt refuzați, merg în zona metropolitană sau mai departe, la Oradea, Brașov, Timișoara, chiar și la București.

În acest context, Alin Tișe se delimitează de urbanismul de la municipiu. În ședința CTATU de joi, în momentul în care s-a vorbit despre realizarea unei grădinițe în Apahida și donarea ei către Primăria comunei, Tișe a intervenit. “Știu că în alte părți se practică, dar eu nu sunt de acord. Să facă grădiniță și să rămână cu această funcțiune, da, dar nu sunt de acord ca privații să doneze Primăriei. Ca jurist, nu cred că avem o legislație care să prevadă trecerea investițiilor în mod gratuit la primării. Nu avem cum să scriem într-un act așa ceva, proprietatea este a celui care o face și investește în ea”, a spus președintele Consiliului Județean Cluj. Este o trimitere țintită spre Cluj-Napoca și practicile lui Emil Boc.

Se știe că, la Cluj-Napoca, dezvoltatorilor li se cere să edifice creșe, grădinițe, să amenajeze parcuri și drumuri. Legal sau nu, este o înțelegere pe care investitorii o acceptă, doar să primească avizul favorabil pentru planul urbanistic zonal. Poate fi win-win, pentru că Primăria are puterea să ofere indici urbanistici mai mari unui dezvoltator în schimbul donațiilor. Din păcate, nu există proceduri predictibile, proporționale, afișate la gazeta de perete. Totul e la voia celor care au în mână puterea.

Arhitecții au propus o taxă de urbanizare, adică investitorii să plătească o sumă Primăriei, proporțional cu mărimea proiectului propus, iar municipalitatea să se ocupe mai departe să construiască drumuri, creșe, grădinițe. Propunerea a rămas în aer, nu se mai vorbește nimic despre ea, deși în felul acesta s-ar elimina inegalități. Sau poate tocmai de aceea.

Luna trecută, dinspre Consiliul Județean a mai venit o săgeată către municipiu.

Primăria devine subiect de ironii. „Nu suntem la municipiul Cluj-Napoca…”

Tot spre deosebire de ceea ce se întâmplă la Cluj-Napoca, am văzut cu surpriză la județ un investitor îndemnat să construiască mai înalt. Ce-i drept, nu unul privat, ci Universitatea de științe agricole și medicină veterinară. La drept vorbind, și în municipiu există o mare deschidere pentru tot ce înseamnă investiții ale universităților, odată ce primarul încasează încă salariu de la UBB. 

USAMV a venit cu un proiect de cămine studențești în Florești, cu patru și cinci etaje, iar Alin Tișe i-a îndemnat pe reprezentanții universității să propună clădiri mai impunătoare, de opt, nouă sau chiar zece etaje. Argumentul este că, alături, există deja construcții cu 12 etaje. Despre căminul propus, Media9 a mai scris.

Proiect cu terenuri de sport și piscină în Florești. Primăria a vrut să le ia terenul, dar a pierdut procesul

Ar urma să fie un loc elegant, aerisit și relaxant. 750 de studenți vor putea să locuiască aici, câte doi în cameră; posibil dublu, dacă USAMV va urca regimul de înălțime. Se va construi o cantină, va exista bibliotecă, amfiteatru în aer liber; pe planșe apar patru terenuri de sport, respectiv un parc cu acces public nelimitat. Banii pentru ridicarea căminului vor veni de la Compania națională de investiții.

Ședințele comisiilor de urbanism sunt conduse, legal, de arhitecții-șefi. În mod excepțional, de primar/președinte de consiliu județean. La Cluj, excepția a devenit regulă, iar probleme urbanistice ajung să fie teme politice, nu de specialitate, cum probabil ar trebui. Așa se explică de ce situații care ar trebui tratate echilibrat sunt negociate pro-business sau anti-business, în funcție de profilul și uneori cheful celor care conduc instituțiile.