TBM-urile pentru metroul din Cluj, aproape de destinație: “Nu există întârzieri”, spune Emil Boc

Primarul Emil Boc a oferit detalii despre stadiul proiectului metroului din Cluj-Napoca, precizând că utilajele de tip “cârtiță” (Tunnel Boring Machines – TBM), esențiale pentru săparea tunelurilor, se apropie de România.
“Fiecare dintre dumneavoastră poate urmări online exact locul unde se află. Este pe vapor aproape de Turcia din câte am văzut acum o zi sau două zile, când m-am uitat ultima dată. Se preconizează să ajungă în jurul datei de 8-10 decembrie în Portul Constanța, după care trei săptămâni va dura transportul aproximativ spre Cluj. După care urmează perioada de asamblare. Deci nu există întârzieri.”, a declarat Boc.
Media9 a scris că TBM-urile vor ajunge abia la finalul anului, deși termenul anunțat era „septembrie- octombrie”.
Că nu există întârzieri, hm… Dacă era inclus în PNRR, tunelul pentru primele nouă stații trebuia finalizat până în iunie 2026.
Detalii despre proiect
Metroul din Cluj-Napoca reprezintă unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din România, având ca scop reducerea traficului și îmbunătățirea mobilității urbane. Proiectul presupune construcția unei linii de metrou ușor de 21,03 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran, ce va deservi atât municipiul Cluj-Napoca, cât și comuna Florești.
Costul total estimat al proiectului depășește 2 miliarde de euro, iar durata de execuție este de aproximativ 128 de luni. Construcția este realizată de asocierea condusă de firma turcă Gulermak, care a început deja recrutarea de personal pentru fazele de execuție.
Un pas important: sosirea TBM-urilor
Sosirea celor două TBM-uri în Portul Constanța este programată pentru perioada 8-10 decembrie 2024, conform declarațiilor lui Emil Boc. Transportul acestora către Cluj va dura aproximativ trei săptămâni, urmat de o etapă de asamblare. Aceste utilaje sunt cruciale pentru săparea tunelurilor, marcând începutul lucrărilor efective pentru metrou.