Ofertă în evaluare pentru șantierul din mijlocul Floreștiului. Pivariu: “Sper ca strada Eroilor să se termine în 2022″
Lărgirea străzii Eroilor este una dintre problemele cele mai arzătoare pentru locuitorii din comuna Florești. Ei bine, lucrările ar putea fi realuate chiar de luna aceasta. Modernizarea străzii a fost scoasă la licitație de două ori; în februarie nu s-a prezentat niciun ofertant, dar a doua licitație a prezentat interes pentru companiile de construcții. La licitație s-au înscris două societăți, însă numai una dintre acestea a depus o ofertă financiară. Propunerea este acum în evaluare. "În următoarele două săptămâni mă aștept să semnăm contractul, dacă lucrurile vor fi așa trebuie în ceea ce privește licitația. Apoi dăm ordinul de începere…
Detalii