Tag Archive: Primăria Cluj

Primăria Cluj a urcat la cinci cazuri de covid

  5 years în urmã  

Primăria clujeană a ajuns la cinci cazuri de covid-19. Anunțul a fost făcut de către deputatul Emanuel Ungureanu. Primul caz, la o angajată a Direcției tehnice, a fost diagnosticat în 11 iulie; opinia publică a aflat despre el miercuri, 15 iulie. Imediat, în 16 iulie, a fost depistat un al doilea caz, chiar la șeful Direcției. "Până acum 5 persoane sunt infectate. 4 persoane sunt colegi din Direcția Tehnică, biroul de achiziții, investiții, direcția tehnică. După ce s-a infectat șefa de la Achiziții, nu s-a făcut nicio anchetă epidemiologică. Rând pe rând, colegii de birou, s-au testat pe banii proprii, au fost depistați…

Detalii

Focar de COVID-19 la Primăria Cluj

  5 years în urmã  

Probleme de sănătate la Primăria Cluj, făcute public de către deputatul Emanuel Ungureanu. După o angajată a Direcției Tehnice, de la serviciul de achiziții publice, care a fost depistată pozitiv cu COVID-19, a venit rândul șefului ei. Acesta are simptome și a fost internat în spital. “Azi am aflat că șeful Direcției Tehnice din primăria Cluj-Napoca, adică CONTACTUL DIRECT al șefei de la achiziții are Covid 19 CU SIMPTOME! Am strigat tot de unul singur ca testarea să fie făcută urgent, atât în Primăria Cluj-Napoca, cât și în creșa Patrocle, unde lucrează mama angajatei primăriei, și ea cu simptome de Covid…

Detalii

16 școli și grădinițe intră în reparații peste vară

  5 years în urmã  

Primăria clujeană a stabilit câștigătorul licitației pentru reparații curente la unitățile de învățământ preuniversitar din Cluj. Confom Licitatia.ro, este vorba despre un contract de 6,4 milioane de lei, atribuit companiei Ceconi. Vorbim despe o societate cu sediul în Bixad, Satu Mare, veche colaboratoare cu municipalitatea. De exemplu, a realizat lucrările de la Liceul Avram Iancu și a primit contractul de demolare a construcțiilor ridicate fără autorizație. Cei de la Ceconi vor avea de lucru serios peste vară. Sunt nu mai puțin de 16 grădinițe sau școli care au nevoie de reparații: Grădinița cu program prelungit Albă ca Zăpada Grădinița cu…

Detalii

Covid confirmat la Primărie. „Era singură în birou”

  5 years în urmã  

Primăria clujeană confirmă cazul de angajat testat pozitiv cu covid-19. Este vorba despre o femeie de la Direcția Tehnică. Reacția municipalității vine după ce în spațiul public au apărut informații despre acest caz. "Un angajat al Primăriei Cluj-Napoca, cu ocazia efectuării testării COVID-19 în vedrea plecării în concediu în străinătate, a fost depistat pozitiv, complet asimptomatic. În urma anchetei epidemiologice efectuate s-a stabilit că nu este nevoie de alte testări suplimentare în Primăria Cluj-Napoca, întrucât angajata se afla singură în birou, celelalte două colege aflându-se în concediu de odihnă.  De asemenea, Primăria Cluj-Napoca realizează săptămânal dezinfectarea birourilor și a spațiilor publice,…

Detalii

Covid la Primărie. “Angajații sunt speriați”

  5 years în urmã  

Parlamentarul Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei de sănătate din Camera deputaților, a scris astăzi pe Facebook că un angajat al Primăriei Cluj-Napoca a fost depistat pozitiv cu covid-19. “Azi dimineață am primit informații că un angajat din Direcția Tehnică a primăriei Cluj-Napoca a fost depistat pozitiv la testul anti Covid 19. Transmit public DSP Cluj indemnul să facă URGENT ancheta epidemiologică și să depisteze imediat alte cazuri de infectare pentru a nu risca viața funcționarilor din primărie și nici a cetățenilor care intră în contact cu aceștia. Nu este loc de mușamalizare! Rog Prefectura să se mobilizeze și executivul primăriei să…

Detalii

Super-proiect din centrul Clujului, scos la licitație. Opt milioane de euro în joc

  5 years în urmã  

Primăria clujeană a lansat ieri licitația pentru un super proiect din centrul orașului, conform Licitatia.ro. Este vorba despre modernizarea a zece străzi, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, Universității și Iuliu Maniu. Proiectul a fost realizat în urma unui concurs de soluții câștigat, în 2018, de societatea Mossfern Arhitectură. FOTO: Planșa prezentată de Mossfern Arhitectură 38,594,076 lei este costul estimat pentru execuția lucrării, adică undeva la opt milioane de euro.  Ofertele pot fi depuse până în 31 iulie. Proiectul are autorizație de construire de o lună. În fapt, sunt două autorizații: numărul 721, pentru strada Universității, Kogălniceanu și cele adiacente, 724, pentru strada…

Detalii

Proiect-pilot, la Cluj, pentru această parte a Europei

  5 years în urmã  

Clujul se pregătește să lanseze un proiect despre care s-a mai vorbit, dar care, prin modul său de punere în aplicare, este primul din această parte a Europei. Vorbim despre senzori aplicați în asfalt, care vor transmite în timp real date despre locurile de parcare libere din centrul orașului.  Licitația organizată de Primăria Cluj-Napoca a avut cinci ofertanți. Câștigătoare a fost desemnată asocierea Telekom România - Life Is Hard. Cele două companii vor fi asistate de specialiști de la Bosch. Primăria vorbește din 2017 despre această soluție, care a apărut apoi și în programul de bugetare participativă, dar nu cu…

Detalii

Clujul verde. Spuneți Primăriei unde ar trebui amenajate parcuri

  5 years în urmã  

Marți, de la 17, va avea loc o nouă dezbatere publică online pentru stabilirea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2030. Consultările sunt organizate de Primăria Cluj-Napoca, prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, în colaborare cu Banca Mondială. "Capitolul destinat mediului este unul extrem de important în viitoarea Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană 2021-2030. Am demarat deja un amplu program de invesții în amenajarea de noi spații verzi: Clujul verde. Prin acest program ne propunem să amenajăm peste 100 de hectare de spații verzi noi. Îi invitam pe clujeni să participe la dezbaterea de…

Detalii

Cum stăm cu facilitățile pentru biciclete, la Cluj: un „maraton” de piste. Totuși, bicicliștii sunt nemulțumiți

  5 years în urmã  

Primăria clujeană se mândrește că a amenajat zeci de kilometri de culoare pentru bicicliști. Și are dreptate. Bicicliștii se plâng că pistele nu sunt interconectate și că o parte dintre ele nu respectă standardele. Și au dreptate. Aceasta este imaginea unui oraș care și-a propus să realizeze infrastructură pentru bicicliști, iar pe drumul de la punctul A (nicio pistă) până la punctul B (paradisul bicicliștilor) se află undeva într-o poziție intermediară. Se vede cu ochiul liber că numărul de bicicliști a crescut, la Cluj, pe durata pandemiei. Am cerut date concrete de la Primărie privind efortul de amenajare a pistelor…

Detalii

Au îngropat securea războiului. „Putem contribui cu o soluție modernă la dezvoltarea Clujului”

  5 years în urmã  

Scriam ieri că Primăria clujeană a fost reclamată la Consiliul național pentru soluționarea contestațiilor (CNSC) și pierdut o cauză, prima pe anul acesta. Este vorba despre licitația pentru actualizarea planului urbanistic general (PUG). Deși s-a prezentat o singură asociere, municipalitatea s-a gândit cinci luni, apoi a respins oferta. Citește: Primăria clujeană, învinsă la CNSC. Primește și lecții de limba română :) În plângerea depusă la CNSC, compania Synergetics Corporation - care s-a înscris la licitație alături de Transport Planning SRL și Panteia BV (Olanda) - folosește cuvinte aspre. Spune despre Primăria clujeană că "a interpretat documentele vădit eronat, cu reacredință" și că…

Detalii