Tag Archive: minciună

Mormântul din stomac

  2 years în urmã     1768 Vizualizări.  

Era în anul 1990. Tocmai ne eliberasem din strânsoarea unui regim opresiv. Eram în vizită la o firmă parteneră vest-germană producătoare de mijloace de iluminat, care ne arăta cu mândrie realizările sale în domeniul cercetării și al producției. La un moment dat am intrat într-un laborator scăldat într-o lumină stranie, iar directorul firmei ne-a declarat cu mândrie: „Aici studiem iluminarea specială care face carnea să arate mai bine în vitrine”. Habar nu aveam pe atunci că este posibilă o preocupare atât de specializată, cum ar fi prezentarea atrăgătoare a mărfurilor. Noi tocmai ieșisem dintr-un regim care avea prioritățile așezate aiurea…

Detalii

Trezirea din minciună

  3 years în urmã     1505 Vizualizări.  

Prea puțini sunt cei care azi își amintesc de strălucitul eseist și moralist francez Francois de La Rochefoucault, care a spus: „Nu ar trebui să fim supărați când ceilalți ne ascund adevărul, de vreme ce noi ni-l ascundem adesea nouă înșine”. Exceptând împrejurările patologice în care suntem incapabili să judecăm însemnătatea faptelor noastre, ne-am făcut din minciuni atât scuturi, cât și instrumente cu care ne punem viața în mișcare. O minciună este democrația. Nu atât în concepția luminată a diverșilor părinți fondatori, ci în felul în care știm noi s-o trăim zi de zi. Într-o primă fază euforică, românii și-au…

Detalii