Suveranism și fripturism

Procesul prin care întregi națiuni europene sau facțiuni importante de pe eșichierul lor politic se pronunță împotriva dominației europene și a indicațiilor venite de la Bruxelles poate fi ușor etichetat drept suveranism.

Nu vă repeziți la DEX fiindcă nu veți găsi acolo un asemenea termen. Suveranism este un cuvânt recent apărut prin scrierile analiștilor politici care încearcă să înțeleagă care sunt motivele pentru care măreața familie europeană se comportă precum o trupă de iepurași lăsați liberi pe un câmp: fiecare va alerga în altă direcție. După ce, la momentul constituirii Comunității Europene și în momentele precise ale primirii de noi state membre, drumul părea presărat cu petale de trandafiri, iese acum la iveală că frumoasele declarații de iubire veșnică au fost strict oportuniste și, mai rău, au reflectat doar opiniile celor care se aflau la conducere în acel moment. Ungaria, de pildă, a fost primită în UE în anul 2004, an al celei mai spectaculoase și consistente extinderi a Uniunii. La data respectivă, Ungaria parcursese cu succes etapele preliminare ale aderării și părea pregătită să se conformeze acquis-ului comunitar.

Începând cu 2010 a revenit în fruntea guvernului maghiar Victor Orban. După un mai vechi mandat „cuminte” (1998-2002), el are acum o altă față, fiind mai tranșant, mai puțin dispus la acele compromisuri care înseamnă conviețuirea în „marea familie europeană”, lucru care pare a fi pe placul alegătorilor maghiari, care l-au confirmat, cu o largă majoritate, pentru un al treilea mandat, în mai 2018. După părerea mea, comportamentul politic al lui Victor Orban nu poate fi tratat drept iliberalism, întrucât guvernarea sa nu aduce atingeri semnificative mecanismului liberal al economiei de piață. În schimb, el pare foarte bine aliniat la acel curent care bântuie pe la curțile mari sau mici și pe care Trump l-a sintetizat foarte clar: „America first!”

Această atitudine nu este de mirare, fiindcă pornirea naturală a ființei omenești este să-i favorizeze, câteodată chiar împotriva oricărei logici, pe cei apropiați, pe cei „de-un neam”, pe cei „de-un sânge”. Să nu confundăm suveranismul cu naționalismul, care afirmă răspicat: „noi suntem mai buni decât ceilalți!” Trebuie doar să-l plasăm într-o triadă a atitudinii politice față de lume, din care mai fac parte integrismul și globalismul (atenție, tot termeni neortodocși!).

Globalismul, adică deschiderea semnificativă spre lume și acceptarea diversității, este o tendință explicabilă într-o lume în care se bea Coca-Cola și în ultimul cotlon în care locuiește o ființă umană, tricourile Hello Kitty fac parte din garderoba zilnică a băștinașilor din Amazon, iar mizerabilele formate de distracție televizată americană fac deliciul privitorilor de pe întreaga planetă. În calitate de cetățean al neînsemnatei Românii, poți să hălădui liber prin mai toate statele planetei, multe dintre ele făcându-și un titlu de glorie din acceptarea vizitatorilor străini (desigur, și din acceptarea plăților făcute de aceștia în valutele globale ale prezentului!). În satul global Terra nici măcar îmbufnata Coree de Nord, sau exclusivistul Bhutan nu pot exista fără conectarea la marile fluxuri de idei, valori și mărfurii care brăzdează suprafața planetei.

Integrismul este atitudinea celor care arată apreciere pentru binefacerile apartenenței la o structură mai vastă sau mai puternică decât propria lor ființă națională. Prezumarea integrismului a fost imensa greșeală a Uniunii Europene; bogații fondatori au presupus că sărmanii nou-veniți vor fi atât de recunoscători pentru hatârul ce li s-a făcut încât vor adera fără vrea rezervă, cu mare bucurie chiar, la regulile complicate, dar luminate ale Uniunii. Vezi să nu! La nici zece ami de la primire, statele central și est europene și-au arătat colții, iar cea mai vehementă dintre vocile regiunii (din nou, înfiptul Victor Orban) a afirmat că civilizația europeană se va trezi împărțită între o civilizație creștino-musulmană (în vest) și una tradițională (în centrul continentului)).

Lucru interesant, el nu face nicio referire la estul continentului, adică la România și la Bulgaria. Poate este o simplă lacună în exprimarea sa sau poate este o alegere deliberată. Afirmațiile lui Orban sunt născute din noua realitate europeană, în care prezumatul și obligatoriul integrism este tot mai atacat de către suveraniști de tot felul. În Italia, Franța, Germania, Olanda, Austria, Belgia partidele și mișcările de dreapta arată o creștere a respingerii față de valorile integriste europene. În Ungaria și Polonia suveraniștii sunt la putere și atât de puternici încât UE nu-i mai poate în nici un chip potoli.

Conducerea politică a României a exhibat în ultima vreme o adevărată isterie suveranistă la adresa Europei, cu acuzații care de care mai fanteziste și mai absurde. Ba a chiar organizat un penibil referendum pentru „apărarea familiei tradiționale”, penalizat prin indiferență de un electorat care, altfel, se declară credincios. Și atunci pentru ce Orban nu menționează România în fruntariile bastionului tradiționalist? Simplu: Orban, ca, de fapt, întreaga Europă, știe că conducerea politică a României nu este integristă, nici măcar suveranistă. Este, pur și simplu, fripturistă.

Clasa noastră politică nu dorește Europa. Gândul lor secret, cea mai mare supărare, este: „Să nu putem noi fura cum vrem în țara noastră?” Fiindcă pe ei îi interesează fondurile europene numai în măsura în care le pot sifona cu succes (înțelegeți acum supărarea jupânului Dragnea în fața anchetei cerute de OLAF?). Fiindcă ei nu doresc ca Europa să-și bage nasul în afacerile lor murdare, pentru ca ei să poată silui justiția după pofta lor, să-și întindă tentaculele lipicioase cât mai adânc, pentru instalarea unui regim boieresc, populat de stăpâni nesătui și veroși și de slugi prostănace și pupincuriste.

În fața acestui suveranism de operetă, Europa este complet neputincioasă. Tocmai a predat frâiele europene către cea mai coruptă și mai veroasă clasă politică europeană. Tot ce a putut conducerea europeană să facă a fost să ne îndemne cu vorbe drăgălașe și dulci să ne vedem de treabă și să respectăm principiile pe care, de doi ani încoace, le-am porcăit cu bale la gură. În ăst timp, zapcii, cu balele curse până la chimir, măsurau de zor friptura. Bucuria e mare: au garantate încă 6 luni de jaf.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.