Sub 2019, dar în creștere. Cele mai mari chirii din orașele universitare sunt la Cluj

Autor  admin   în       2 years în urmã     730 Vizualizări.  

Prețurile solicitate pentru apartamentele date spre închiriere în marile centre universitare sunt în creștere încă din luna iulie, spre deosebire de anii anteriori, arată o analiză. Iar principalul motiv este cererea crescută generată de revenirea studenților.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, la finalul lunii august 2022, chiriile medii solicitate pentru apartamentele cu una, două și trei camere (construite până în anul 2000) au consemnat, în general, majorări de până în 10% – singura excepție de la „regulă” fiind reprezentată de locuințele din Cluj-Napoca și locuințele cu trei camere din Brașov, potrivit analizei făcute de imobiliare.ro.

„Chiriile practicate pentru majoritatea segmentelor rezidențiale sunt în continuare mai ieftine decât în 2019, nereușind să recupereze scăderile masive din 2020. Totuși, sub impactul inflației și a creșterii generale de costuri și în contextul unei creșteri ridicate a cererii, ne așteptăm că această toamnă să depășim nivelul de prețuri practicat înaintea pandemiei. Dacă cele mai mari prețuri vor continua să fie în Cluj pentru apartamentele cu 1 și 2 camere, ne așteptăm ca cele mai mari scumpiri să le vedem în Timișoara, deoarece raportul dintre veniturile locuitorilor din Timișoara și nivelul chiriilor este mult mai bun decât în Brașov, Iași sau Constanța”, arată Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, citat de stiripesurse.ro.

În Cluj-Napoca, suma medie necesară pentru închirierea unei garsoniere s-a majorat semnificativ în ultimul an, situându-se în prezent la 300 de euro pe lună, față de 250 de euro pe lună în august 2021. În continuare există un ușor decalaj față de perioada pre-pandemică, de -0.3%.

Prețul mediu cerut la închiriere s-a majorat semnificativ și pe segmentul apartamentelor cu două camere, care au ajuns să coste 450 de euro pe lună, comparativ cu 400 de euro pe lună în august 2021, ceea ce semnifică o creștere procentuală de peste 10%. Comparând prețurile actuale cu cele din aceeași perioadă din 2019, la fel ca în București, consemnăm o depășire (+6%).

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, prețurile segmentului locuințelor cu trei camere au crescut cu 14.5%, ajungând la 550 de euro pe lună. De asemenea, pe acest segment au fost depășite cu aproape 2% prețurile solicitate în 2019.

Cele mai mici prețuri medii pe metrul pătrat din Cluj-Napoca s-au înregistrat în zona Someșeni (6.3 €/mp), Câmpului (6.7 €/mp) și Grigorescu (7.4 €/mp), în vreme ce Mărăști, Horea sau Calea Turzii se numără printre cele mai scumpe zone cu prețuri care depășesc 8 €/mp.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.