Studenți, vi se pregătește ceva! Fără parcări la sol în Hasdeu și trafic restricționat
Primarul Emil Boc spunea, luna trecută, că studenții ar trebui să folosească mai mult transportul public și să renunțe la deplasarea cu mașinile personale. Promitea și amenzi pentru cei care parchează neregulamentar (AICI). Nu era doar o vorbă în vânt. Un plan urbanistic zonal elaborat, la cererea Universității Babeș-Bolyai (UBB), de arhitecții de la K&K Studio, duce lucrurile mai departe. Potrivit documentului, aflat în consultare publică pe website-ul Primăriei, se vor desființa complet locurile de parcare la sol pentru mașini (în schimb ar urma să apară parcări pentru biciclete) și va fi restricționat accesul mașinilor în campus. Partea bună este că în Hasdeu se lucrează la construirea unui parking suprateran, prin colaboarea dintre UBB și Primărie.
“Deși retragerea de la căile principale de circulație oferă liniște și intimitate în interiorul complexului, accesul se face destul de greoi, iar aspectul general este de enclava închisă”, se arată în memoriul tehnic explicativ al PUZ-ului elaborat de Iulia și Andras Kulcsar, împreună cu Szabolcs Guttman. Iată care au fost soluțiile identificate: eliminarea locurilor de parcare amenajate la sol, în contextul în care se va realiza parkingul supraetajat din vecinătatea cantinei, amenajarea de locuri de parcare pentru biciclete în vecinătatea cpminului I și intercalat cu zonele de sport în aer liber, realizarea de alei pietonale, restricționarea traficului auto în interiorul complexului, permițându-se accesul doar în situații deosebite.
Dar circulațiile nu sunt singura preocupare a arhitecților de la K&K Studio, care observă despre complexul de cazare din Hasdeu că “a devenit suprapopulat, impunându-se necesitatea realizării unor spații suplimentare de cazare, care să asigure capacitatea de cazare necesară”. În acest moment sunt 3.261 de locuri, iar UBB susține că necesarul este de 4.000. Așa că o primă propunere a arhitecților este ridicarea unui cămin nou, de 400 de locuri, respectiv construirea de etaje retrase la cinci dintre cămine (II, III, IV, V și VI). Autorii planului cred de asemenea că este necesară desființarea clădirilor parazitare: chioșcuri, foișoare, clădiri cu caracter edilitar prost întreținute.
Întreaga zonă studiată aparține Universității Babeș-Bolyai.
CITAT
“Prin interogarea utilizatorilor (studenți UBB) s-a ajuns la concluzia că se impune dezvoltarea zonei prin înlăturarea disfuncțiilor existente și crearea unor locuri suplimentare de cazare. Acest lucru trebuie făcut prin realizarea unui concept general de reorganizare/eficientizare a mobilității, reorganizarea fondului construit, dezvoltarea mixajului funcșional și reabilitarea infrastructurii”.
K&K Studio, în propunerea de PUZ Hasdeu