Știm cine a câștigat licitația pentru podul Porțelanului + Cât vor dura lucrările

Autor  admin   în       3 years în urmã  

Licitația pentru podul Porțelanului a fost câștigată de Freyrom SA, o societate care execută lucrări speciale de construcții. Afirmația a fost făcută, vineri, de către primarul Clujului, într-o emisiune online. „La începutul săptămânii viitoare, voi semna contractul pentru lucrări”, a spus Emil Boc la Ziua Live.

Freyrom SA, o societate care execută lucrări speciale de construcții, înființată în 1996, este liderul de asociere la podului Oașului – Răsăritului.

Societatea îi are ca acționari Freyssinet France, cu sediul în Franţa, cu 0,01% din capitalul social, Soletanche Freyssinet, cu sediul în Franţa, cu 45,95% din capitalul social, Freyssinet Participations SARL, cu sediul în Franţa, cu 50,2% din capitalul social, Societatea de Construcţii CCCF Bucureşti SA, cu sediul în Bucureşti, cu 3,68% din capitalul social, Bruno Dupety, cu 0,16% din capitalul social. 

Administratorii societăţii sunt: Nagle Patrick Joseph – membru CA, Deary Mark Damien – membru CA, Vincent Duflocq – administrator, Pascal Rochedreux – administrator, Krzysztof Andrzej Berger – preşedinte Consiliu de Administraţie.

11

luni ar urma să dureze realizarea podului: patru luni de proiectare și șapte de execuție.

Lucrările la Podul Porțelanului au fost sistate în urma descoperirii unui zăcământ de sare. În ședința din octombrie a Consiliului local s-au aprobat noile estimări de costuri, aproape triple dață de cele inițiale.

Proiectul prevede realizarea unui pod rutier peste Someș, cu două benzi de circulație auto, cu o lungime de 62 de metri, cu trei deschideri (8,76 de metri + 35,94de metri + 8,76 de metri),  și o lățime de 10,8 metri. Actualul pod, pe care se circulă alternativ, ar urma să fie folosit doar de pietoni și bicicliști.

Freyrom are o lungă listă de parteneri și subcontractori:

  • Procons Group s.r.l. – partener
  • Costin și Vlad Birou de Proiectare s.r.l. – partener
  • Intagrated Road Solutions s.r.l. – partener
  • Sodi Construcții s.r.l. – subcontractant
  • Montrepcom s.r.l. – subcontractant
  • Aedilis Proiect s.r.l. – subcontractant
  • Abed Nego Com s.r.l. – subcontractant
  • Electro-Aparataj s.r.l. – subcontractant

Freyrom este firma care a câștigat licitația pentru lucrările de la podul Răsăritului.

Intră pe acest link și citește toate detaliile despre construcția acestui pod. 

 

About