Sorin Dan și Gicu Buzdugan construiesc un ansamblu imobiliar în cartierul Europa

Autor  I Lespuc   în       1 lunã în urmã  

Un plan urbanistic zonal (PUZ) aflat în consultare publică la Primăria Cluj-Napoca propune dezvoltarea unui ansamblu imobiliar în cartierul Europa, pe strada Eugen Ionesco. Beneficiarii proiectului sunt companiile Nobis SRL și Blocspot SRL, controlate de oamenii de afaceri Sorin Dan și Gicu Buzdugan. Amândoi au numeroase afaceri în sectorul imobiliar.

Documentația, întocmită de biroul de proiectare Corner Studio SRL, prevede construirea a 27 de clădiri de locuințe colective mici, cu regim de înălțime în majoritate subsol, parter și două etaje, precum și a două imobile destinate activităților economice, cu trei, respectiv patru etaje.

Suprafața totală a terenului vizat este de circa 22.000 de metri pătrați. Proiectul include și amenajarea unor spații verzi plantate și zone de recreere (aproximativ 8.300 mp), accese auto și pietonale din strada Eugen Ionesco și din strada Ana Aslan, precum și un adăpost de protecție civilă, conform normativelor în vigoare.

Indicatorii urbanistici prevăzuți în documentație sunt POT maxim 35% și CUT maxim 0,9 pentru locuințele colective, respectiv POT maxim 50% și CUT maxim 2,4 pentru clădirile cu funcțiuni economice.

Proiectul se află în prezent în etapa de consultare publică și urmează să fie analizat de comisiile de urbanism ale municipalității și, ulterior, de Consiliul Local.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.