Singura Clinică de psihiatrie pediatrică din Transilvania, în plin proces de extindere și modernizare. Investiție de 25 milioane de lei

Autor  admin   în       1 year în urmã     738 Vizualizări.  

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a realizat, împreună cu responsabilii de proiect din cadrul instituției, o evaluare a stadiului lucrărilor derulate în procesul de extindere și modernizare a Ambulatoriului Clinicii de psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, situat pe Calea Mănăștur nr. 54C.

Stadiul fizic al lucrărilor este de peste 60%. Foto: CJ Cluj

DECLARAȚIE:

„Este îmbucurător faptul că această investiție finanțată din bani europeni înregistrează un progres semnificativ. Vom acorda tot sprijinul necesar pentru ca lucrările să continue în ritm susținut, astfel încât să putem da în folosință cea mai mare și mai modernă Clinică de Psihiatrie Pediatrică din țară. Edificiul medical va fi unic la nivel național din punct de vedere funcțional și al facilităților de care va dispune”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj

Reprezentanții CJ Cluj anunță că, potrivit datelor transmise de antreprenor, lucrările de infrastructură și cele de suprastructură au fost finalizate în procent de 100%. De asemenea, lucrările de arhitectură – zidărie, tencuieli, tâmplărie, izolații, hidroizolații – au fost executate în proporție de 35%, iar instalația de curenți slabi a fost realizată în procent de 32%. Nu în ultimul rând, instalațiile sanitare interioare și exterioare, respectiv cele electrice au fost executate în proporție de 22%.

În paralel, responsabilii de proiect din cadrul forului administrativ județean lucrează la elaborarea documentațiilor pentru achiziționarea echipamentelor și dotărilor aferente investiției, inclusiv a ascensoarelor necesare.

2

etaje în plus va avea noua construcție

Lucrările vizează, în principal, extinderea suprafeței clădirii existente cu peste 600 de mp, atât pe verticală cât și pe orizontală, respectiv prin adăugarea a încă două etaje.

24.363.195

de lei este valoarea contractului, bani din fonduri europene

Noua construcție va avea un regim de înălțime de S+P+3E, aria desfășurată ajungând la nu mai puțin de 3.730 mp. În valoare de 24.363.195 lei, proiectul european câștigat de Consiliul Județean Cluj a fost depus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.

Foto: Consiliul Județean Cluj/via Facebook

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.