Și-a luat banii în Cluj, construiește case în Dezmir. „Trei copii, trei viziuni despre viață”

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     2574 Vizualizări.  

Un inginer proiectant s-a lăudat astăzi, în ședința Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism (CTATU) a județului, că a făcut avere din vânzarea unui teren în zona IRA. “Am vândut un teren de două hectare, în spate la Leroy Merlin și Lidl, cu 7 milioane și jumătate de euro. Acolo face un proiect imobiliar domnul Salanță”, a spus Traian Puiu Florescu. El vorbește despre Vasile Salanță, cunoscutul dezvoltator imobiliar cu proiecte în Florești și Cluj-Napoca.

Bărbatul a ajuns în CTATU pentru că dorește să investească o parte din banii pe care i-a câștigat în tranzacție pentru a le construi câte o casă celor trei copii ai săi, în Dezmir. A cumpărat o parcelă de 1.400 de metri pătrați, pe care s-a gândit să proiecteze trei case impozante, cu mai nimic spațiu verde între ele. “Trei case diferite pentru trei copii cu viziuni despre viață diferite”, a explicat arhitectul angajat de Traian Florescu, care are doi băieți și o fată cu vârste cuprinse între 33 și 40 de ani.

Membrii comisiei s-au opus în bloc înghesuirii celor trei case pe parcelă. I-au oferit beneficiarului și soluții, dar acesta le-a refuzat pe toate. Scăderea volumetriei caselor sau realizarea unui duplex la stradă și a unei case de sine stătătoare în partea din spate a parcelei au fost două dintre ideile enunțate. “Noi nu vrem să vă încurcăm, vrem să vă ajutăm să aveți condiții mai bune de viață. Chiar nicio soluție nu vi se pare potrivită?”, a întrebat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean, cel care a condus ședința. Proiectul a primit aviz nefavorabil, iar Traian Florescu va trebui să își canalizeze încăpățânarea (și banii din tranzacția cu Vasile Salanță) spre a găsi o soluție mai fericită pentru copiii săi.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.