Tag Archive: vasile salanță

Și-a luat banii în Cluj, construiește case în Dezmir. „Trei copii, trei viziuni despre viață”

  3 zile în urmã     888 Vizualizări  

Un inginer proiectant s-a lăudat astăzi, în ședința Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism (CTATU) a județului, că a făcut avere din vânzarea unui teren în zona IRA. “Am vândut un teren de două hectare, în spate la Leroy Merlin și Lidl, cu 7 milioane și jumătate de euro. Acolo face un proiect imobiliar domnul Salanță”, a spus Traian Puiu Florescu. El vorbește despre Vasile Salanță, cunoscutul dezvoltator imobiliar cu proiecte în Florești și Cluj-Napoca. Bărbatul a ajuns în CTATU pentru că dorește să investească o parte din banii pe care i-a câștigat în tranzacție pentru a le…

Detalii

Proiect retras. Amânare pentru cele șapte blocuri din Florești ale lui Vasile Salanță 

  3 saptãmâni în urmã     3408 Vizualizări  

Regele imobiliarelor din Florești, Vasile Salanță, nu și-a putut trece astăzi planul urbanistic zonal prin ședința de Consiliu Local. Primarul Bogdan Pivariu a anunțat că proiectul a fost retras de pe ordinea de zi. Vorbim despre punctul 13 de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local. “Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei pentru lucrarea “ELABORARE PUZ PENTRU CONSTRUIRE GRADINITA D+P+E SI UN ANSAMBLU DE 7 IMOBILE DE LOCUINTE COLECTIVE DINTRE CARE 5 IMOBILE S+P+3E+ER, 1 IMOBIL S+P+3E SI UN IMOBIL S+P+3E CU PARTER COMERCIAL, IMPREJMUIRE TEREN, AMENAJARE EXTERIOARA, EXTINDERE RETELE EDILITARE, RACORDURI SI BRANSAMENTE LA UTILITATI, OPERATIUNI NOTARIALE,…

Detalii

Afacerist care construiește un bloc, pus să lărgească un pod al Clujului

  4 saptãmâni în urmã     822 Vizualizări  

În 2019 a făcut destulă vâlvă vestea construirii unui bloc cu zece etaje în zona de lângă Parcul Rozelor și Parcul “Iuliu Hațieganu”. Discuții despre “turnul” lui Vasile Salanță au tot apărut de atunci și până în zilele noastre, depinde cine și când îl observă. Adevărul este că edificiul este prost amplasat, însă planul urbanistic general a permis construirea în zonă. Inclusiv construcțiile UBB din Parcul "Iuliu Hațieganu" trebuiau refuzate, dar acesta este deja un alt subiect. Terenul are o  suprafaţă de 13.216 de metri pătrați, iar blocul este ridicat. Zilele acestea a ieșit și autorizația pentru drumul, respectiv podul…

Detalii

Plângere penală pentru drumul pietruit din Pădurea Hoia. Fenomene „paranormale”

  2 luni în urmã     687 Vizualizări  

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj a anunțat că va formula o plângere penală împotriva celor care au pietruit drumul din Hoia. “Am decis să facem plângere penală, pentru că au pietruit și pe terenul nostru”, a declarat, pentru Media9, rectorul Cornel Cătoi.  Firma care a pietruit drumul este Ecologistic SRL din Florești, administrată de un anume Florin Petre Lăpuștea. Acesta a vorbit cu polițiștii locali din Cluj-Napoca și a declarat, pe proprie răspundere, că lucrările au fost demarate pentru a facilita accesul utilajelor de mare tonaj la terenurile din UAT Florești, în vederea curățării acestora.  La…

Detalii

Ofensiva dezvoltatorilor imobiliari, în Florești. Se pregătesc de judecată

  2 luni în urmã     2705 Vizualizări  

Ofensivă a dezvoltatorilor imobiliari, în Florești. Sigur, e veche, dar în acest caz capătă aspecte de disperare. În apropiere de Hoia dorește să construiască nu doar Vasile Salanță, alias Moșu Pic, ci și un grup de investitori reprezentat de o doamnă, Nicoleta Neag pe numele ei. 900 de apartamente sunt propuse în zona dintre Donath Park și liziera pădurii Hoia. Cu încă vreo 800 de apartamente ale lui Salanță se fac 1700. Apoi înmulțim cu trei, că undeva pe aici e media pe apartament, și aflăm că se dorește mutarea lângă pădurea Hoia a aproape 5.000 de suflete. Proiectul a…

Detalii

“Să punem bariere!” Marș împotriva haosului imobiliar – GALERIE FOTO

  2 luni în urmã     1021 Vizualizări  

Circa 150 de clujeni au luat parte, sâmbătă dimineața, la marșul împotriva haosului imobiliar. Participanții s-au reunit lângă Muzeul Satului și au parcurs întregul drum pietruit ilegal prin pădurea Hoia spre Florești. “Stop construcțiilor ilegale din pădurea Hoia-Baciu”, “Stop haosului imobiliar”, “Stop drumurilor și blocurilor în Hoia”, “Apărăm pădurea Hoia-Baciu” se putea citi pe bannere și pancarte. O doamnă a purtat pe spate un mesaj dureros: “Victimă a abuzului imobiliar, în proces cu primăria pentru autorizație de construire emisă ilegal în zona Făget”.     “Fostul primar al Floreștiului a dat peste 100 de autorizații de construire în ultima sa lună…

Detalii

Boc: Sunt consternat că se construiesc acei giganți lângă Cluj

  2 luni în urmã     3698 Vizualizări  

Primarul Emil Boc a comentat astăzi situația din Florești, de la limita cu Cluj-Napoca. Așa cum știți, acolo s-a autorizat, din unele surse complet ilegal, un ansamblu imobiliar de mari dimensiuni. Pentru că utilajele nu au putut urca pe strada asfaltată și au spart-o, s-a pietruit, tot ilegal, un drum prin pădure. “Sunt consternat că s-au dat autorizații pentru giganții aceia fără să se țină cont de trama stradală. Nu am știut că se întâmplă așa ceva. Noi, la Cluj, dăm autorizățiile pe măsură ce se fac utilitățile”, a spus Emil Boc, la Napoca Live. Primarul a dat ca exemplu,…

Detalii

Salanță are un întreg cartier de construit lângă pădurea Hoia. “Mă apuc de lucru. Când văd atâta escrocherie, nu mai pot”

  2 luni în urmã     6782 Vizualizări  

Omul de afaceri Vasile Salanță, alias Moșu Pic, pregătește un întreg cartier de blocuri în Florești, la liziera pădurii Hoia. O zonă cu un farmec excepțional va ajunge sub șenilele buldozerelor. Sunt cinci blocuri într-un proiect și opt într-un altul, la un kilometru distanță. În total, vreo 800 de apartamente. Citește și: Autorizația pentru “Moșu Pic”, moștenirea lăsată de Horia Șulea floreștenilor – DOCUMENT Activistul de mediu Adrian Dohotaru a obținut avizul de mediu pentru al doilea proiect, cel cu opt blocuri. Autoritatea de Mediu nu a reușit însă să găsească, până acum, avizul pentru celălalt ansamblu, la care lucrările…

Detalii

Autorizația pentru “Moșu Pic”, moștenirea lăsată de Horia Șulea floreștenilor – DOCUMENT

  3 luni în urmã     3674 Vizualizări  

Opinia publică a luat foc când s-a descoperit că un drum din pădurea Hoia a fost pietruit fără autorizație. Primăria Florești, Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean habar nu aveau de situație. Drumul leagă extremitatea nord-estică a Floreștiului de strada Tăietura Turcului, din Cluj-Napoca, și urma să fie utilizat pentru a transporta materialele necesare construirii unui ansamblu imobiliar. Este moștenirea pe care a lăsat-o Floreștiului fostul primar Horia Șulea. El a semnat autorizația de construire, cu doar 17 zile înainte de alegerile locale! Să fim atenți, săptămâna aceasta Curtea de Apel Cluj urmează să dea verdictul în dosarul de corupție în…

Detalii

Autorizație pentru blocul dintre parcuri. Proiectul a ajuns pe mâna regelui imobiliarelor din Florești

  6 luni în urmã     4292 Vizualizări  

Clujenii ar fi văzut un culoar verde din Parcul Central până în Parcul Rozelor, dar au tot apărut betoane. Acum avem și un culoar gri. Totul s-a făcut legal, în baza planului urbanistic general sau a unor derogări votate în Consiliului Local. Asta pentru că viziunea clujeanului implicat civic nu s-a suprapus mereu peste cea a urbaniștilor și a administrației. S-a ridicat blocul semilună, iar parcul “Iuliu Hațieganu” a fost populat cu cămine. Până și vizavi de Cluj Arena se ridică un nou corp de hotel. Primarul a spus “cât sunt eu aici nu se fac blocuri pe locul fostului…

Detalii